Social

INVESTIGAȚIE // Trei companii din R. Moldova au vândut piese pentru avioane rusești, în pofida sancțiunilor UE

Autoritățile de la Chișinău investighează cazul a trei entități economice din Republica Moldova care ar fi vândut, în perioada anilor 2022-2023, unor companii aeriene din Federația Rusă, piese pentru avioane în valoare de aproximativ 15 milioane de dolari. Detalii despre cele trei companii au fost dezvăluite încă în august 2023, de agenția Reuters. O investigație a Europei Libere, arată că acest lucru ar fi fost posibil pentru că Republica Moldova nu a aderat la regimul de sancțiuni anti-ruse în domeniul aviației.

Conform surselor citate, este vorba de companiile Air Rock Solutions, Aerostage Services și Max Jet Service, care au livrat piese unor firme rusești precum Pobeda, S7 Engineering, Sibiri sau Rossia.

Air Rock a fost fondată în noiembrie 2021, iar Aerostage în aprilie 2022, de către Ivan Melnikov, fost șef al departamentului de achiziții și logistică al Air Moldova. Maxjet Service este o firmă înregistrată în raionul Hâncești, în 2011, și este condusă de Serghei Ranga.

În august 2023, Reuters scria că, în aprilie 2022, S7 a început să importe piese de la Air Rock. Primul transport au fost filtre de apă pentru bucătăriile Airbus cu o valoare de o mie șapte sute de dolari. În următoarele 14 luni, S7 a primit piese de cel puțin 1,23 milioane de dolari de la Air Rock.

Potrivit sursei, Melnicov a negat că ar fi vândut produse Rusiei. El a spus că majoritatea clienților săi sunt în Emiratele Arabe Unite și Kîrgîzstan. Totuși, majoritatea transporturilor enumerate în evidențele vamale rusești ca fiind efectuate de Air Rock și Aerostage au urmat rute ocolite, tranzitând Emiratele Arabe sau Kîrgîzstanul.

Întrebat dacă asta ar putea indica că clienții săi din acele țări au redirecționat livrările către companiile aeriene ruse, omul de afaceri moldovean nu a putut să răspundă. De altă parte, Europa Liberă scrie că acesta a confirmat că a livrat componente în Rusia, dar numai înainte ca aceasta să invadeze Ucraina, în februarie 2022.

Cât privește Max Jet Service, IStories Media scria, în septembrie 2023, că a livrat în Rusia piese de schimb pentru avioane în valoare de 0,5 miliarde de ruble, inclusiv pentru Boeing și Airbus.

În același timp, datele analizate de Europa Liberă arată că, în 2022 Max Jex a cumpărat din țări precum Emiratele Arabe Unite, SUA, Maldive și Marea Britanie piese pentru Airbus, Boeing, Bombardier și Embraer, care ulterior erau livrate în Federația Rusă. Valoarea totală a livrărilor a depășit 9,6 milioane de dolari. La fel ca Melnikov, Ranga susținea că nu știa că piesele erau destinate unor firme din alte țări din CSI.

Urmare a invaziei rusești la scară largă în Ucraina, Republica Moldova s-a aliniat mai multor sancțiuni europene împotriva Federației Ruse, dar nu la toate. Livrările de piese către companiile rusești ar fi fost posibile din motiv că țara noastră nu a aderat la regimul de sancțiuni împotriva Federației Ruse în domeniul aviației. Pentru a nu admite eludarea de la sancțiunile internaționale la care țara noastră este parte, Chișinăul a accelerat alinierea la sancțiunile sectoriale.

„Ar fi și o concluzie de văzut toate domeniile unde noi ne-am aliniat și unde nu ne-am aliniat. Așteptăm de la Ministerul de Externe, de la Guvern, să vină cu propuneri care ar fi alte pachete de sancțiuni aplicate de Uniunea Europeană, la care noi să ne aliniem și să închidem toate portițele”, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Instituțiile de drept investighează cazurile. Republica Moldova continuă să condamne războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei.

„Autoritățile s-au sesizat imediat cum a apărut investigația internațională în luna august a anului trecut și prin instituțiile de profil naționale și prin cooperare internațională se investighează cazurile semnalate. Țara noastră rămâne angajată să susțină Ucraina și poporul ucrainean în războiul brutal al Federației Ruse împotriva țării vecine”, a menționat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

„Procuratura investighează, Serviciul de Informații și Securitate este conectat. O să analizăm foarte atent. Evident că vor fi luați la întrebări toți cei care sunt vizați. Un lucru este clar, Federația Rusă, acest stat agresor, încearcă să folosească orice tertipuri, orice portițe, interpuși. Aceste sanțiuni îi afectează enorm de mult, în special pe dimensiunea apărării”, a conchis șeful Legislativului.

Anul trecut, Republica Moldova a decis aderarea la majoritatea sancțiunilor europene privind Rusia, ca parte a acțiunilor privind începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Citește mai mult