Captură de peste 800.000 de lei la Orhei: o funcționară și un curier au fost reținuți
O funcționară a Primăriei municipiului Orhei și un curier au fost reținuți, anunță Poliția Republicii Moldova. În urma perchezițiilor, ofițerii au ridicat peste 800 de mii de lei. Potrivit sursei, măsurile de investigație au fost pornite ca urmare a informației operative „potrivit căreia membrii unui partid ar fi urmat să repartizeze sume mari de bani, de proveniență dubioasă”.
Ofițerii de investigație ai Inspectoratului Național de Investigații de comun cu procurorii PCCOCS anunță reținerea unei funcționare a primăriei Orheiului și a unui curier de bani, după o captură totală de peste 800.000 de lei, în seara de vineri, 5 februarie.
„Cei doi au vârste de peste 30 de ani. Funcționara și biroul acesteia au fost supuse percheziționării cu sprijinul angajaților „Fulger”, urmare a informațiilor operative potrivit cărora membrii unui partid ar fi urmat să repartizeze sume mari de bani, de proveniență dubioasă. Astfel, din safeul din birou a fost ridicată o sacoșă neagră cu peste 600.000 de lei în plicuri (a câte 20.000-50.000 lei/plic). Totodată, dintr-unul din dulapurile biroului au fost ridicate și liste cu simpatizanți ai unui actual și ai unui fost partid, precum și înscrisuri de ciornă și telefonul funcționarei, care vor fi supuse cercetărilor”, se menționează în comunicat.
În seara aceleiași zile, a fost reținut și curierul, care conducerea o mașină de lux, în Strășeni, pe un drum din proximitatea satului Pănășești, care a fost oprită de inspectorii INSP. Din portbagajul mașinii, lângă roata de rezervă, oamenii legii au ridicat o altă sacoșă neagră, care conținea peste 180.000 de lei și 200 de euro în plicuri.
De asemenea, din mașină a fost ridicat un calculator portabil, un telefon mobil, cartele bancare și pașaportul emis de autoritățile din Rusia al bărbatului originar din Autonomia Găgăuză, domiciliat în Chișinău.
În urma reținerii acestora și cercetării probelor acumulate, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să solicite aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile, în privința ambilor învinuiți de implicare în activitate criminală organizată.
Investigațiile continuă, timp în care cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.