Vladimir Bolocan: Situația epidemiologică în municipiul Chișinău este complicată
Situația epidemiologică în municipiul Chișinău este complicată, susține Vladimir Bolocan, șef adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială. Potrivit acestuia, majoritatea spitalelor, în special cele pentru copii, activează la capacități maxime. Majoritatea pacienților sunt internați cu pneumonie.
Responsabilii din sănătate îndeamnă părinții să monitorizeze starea copiilor, pentru ca situația să nu se înrăutățească și să nu mai poată fi ținută sub control.
„În special mă refer la instituția Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 pentru Copii și Spitalul de Boli Infecțioase de Copii. Și în cadrul Spitalului Clinic Municipal pentru Copii „V. Ignatenco” se atestă o situație destul de complexă din cauza că numărul paturilor disponibile de asemenea ajunge la maxim. În ceea ce privește diagnosticul de bază, pentru care sunt internați pacienții în perioada respectivă, este vorba de pneumonie, bronhopneumonie”, a declarat Vladimir Bolocan, șef adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială a Primăriei municipiului Chișinău.