Cel de-al 19-lea contingent de militari detașat în Kosovo a revenit acasă
Cel de-al 19-lea contingent al Armatei Naționale a revenit acasă, după ce a participat la misiunea de menținere a păcii din Kosovo. Militarii spun că s-au întors din Kosovo cu multe cunoștințe și au preluat o experiență importantă de la colegii lor din cele 26 de țări participante la misiune. Timp de șase luni, aceștia au executat misiuni de securitate, pază și patrulare. Pentru munca depusă și sacrificiu, cei 41 de militari au fost decorați și au primit diplome în cadrul unei ceremonii oficiale.

„În general, a fost o misiune destul de interesantă, dificultăți, practic, pe parcursul misiunii nu am avut și asta pentru că am avut o instruire bună. Am avut de acumulat o experiență foarte largă de la colegii cu care am participat în misiune, inclusiv patrulările pe care le-am avut împreună”, a relatat Vasile Procopciuc, militar.
„Am acumulat experiență deoarece noi am lucrat mult cu grupa din cadrul armatei Italiei, noi la fiecare ieșire eram împreună, dar totuși modul de lucru este identic, dar experiența contează”, a spus Nicolae Chilaru, militar.
Nicolae Zuzu este unicul moldovean care a îndeplinit misiunea de menținere a păcii timp de un an. Acesta spune că, deși a fost greu, a reușit să își realizeze misiunea cu succes.
„Misiunea principală în cadrul bazei unde am activat eu a fost prezentarea și actualizarea prognozelor meteorologice pentru operațiunile civile. Am avut o misiune fructuoasă pentru că am interacționat cu colegii din 27 de națiuni”, a menționat Nicolae Zuzu.
„Plutonul de infanterie a executat patrulele în zona de responsabilitate, au avut gărzile sau paza bazei unde a fost cazat efectivul și paza mănăstirii Vysoki Decani. Grupa a efectuat deminări și cercetarea pistelor de aterizare și decolare”, a relatat Vsevolod Serdiuc, comandant KFOR-19.
Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, i-a felicitat pe cei 41 de militari pentru contribuția la menținerea păcii și stabilității pe plan internațional.
„Acest contingent, la fel ca și ceilalți, au demonstrat un nivel înalt de măiestrie, profesionalism la îndeplinirea misiunilor. Ei, pe parcursul a șase luni, au activat împreună cu contingentele a 26 de țări, într-un contingent de cinci mii de oameni, pentru a menține pacea și securitatea în regiunea din Kosovo”, a declarat Anatolie Nosatîi.
Un nou contingent de militari ai Armatei Naționale a fost detașat în Kosovo pe 27 ianuarie. KFOR este o forță militară condusă de NATO, sub administrația ONU, cu scopul de a menține pacea în Kosovo. Primul contingent din Republica Moldova a plecat în Kosovo în data de 8 martie 2014.