Recensământul populației și locuințelor se va desfășura în perioada 8 aprilie-7 iulie 2024
Începând cu data de 8 aprilie și până pe 7 iulie 2024, va avea loc recensământul populației și al locuințelor. Acesta va implica colectarea datelor direct de la persoane prin recenzare, dar și în mod indirect, folosind surse administrative.
De la obținerea independenței până în anul 2024, acesta este al treilea recensământ. Datele sunt colectate periodic, atât pentru necesități interne, cât și pentru standardele internaționale. Recensămintele sunt programate la intervale de zece ani, furnizând astfel informații esențiale pentru urmărirea evoluției populației și pentru realizarea unor prognoze.
„Fiecare recensământ se realizează o data la zece ani, pentru că la zece ani avem niște tendințe formate în contextul structurii populației și totodată, la fiecare zece ani putem urmări care vor fi perspectiva evoluției populației”, declară Valeriu Sainsus, demograf, doctor conferențiar universitar.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în acest an, în premieră, Recensământul va fi realizat pe tablete, cu aplicarea metodelor noi de colectare a datelor, fiind o alternativă modernă a tradiționalei colectări de date statistice pe hârtie. De asemenea, BNS, cu suportul autorităților publice locale și altor parteneri, urmează să angajeze peste 4 mii de recenzori din toată țara care vor fi antrenați în procesul de recenzare a populației.
Aducem la cunoștință că, conform Legii nr. 231/2022 privind Recensământul populației și locuințelor, art.7, participarea persoanelor la Recensământ este obligatorie.