Doi foști angajați ai DIP au ajuns pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu
Doi foști angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare au ajuns pe banca acuzaților pentru abuz de serviciu. Potrivit Procuraturii Anticorupție, aceștia au încheiat un contract de livrare a cărbunelui în valoare de peste nouă milioane de lei, însă au dat indicații șefilor secțiilor logistice din cadrul penitenciarelor să semneze că au primit bunul, chiar dacă nu a ajuns la destinație. Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 400 de mii de lei.

Cauza penală a fost pornită în noiembrie 2015, de către Centrul Național Anticorupție. Potrivit probelor administrate, Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP) și un agent economic au încheiat în anul 2015 un contract de livrare a cărbunelui mai multor subdiviziuni ale Departamentului în valoare de 9 008 160 lei.
Însă unul din inculpați, care era director adjunct al DIP, împreună cu șeful Direcției logistice din cadrul DIP, dădeau indicații telefonice șefilor secțiilor logistice din cadrul penitenciarelor sau nemijlocit șefilor penitenciarelor să semneze în rubrica „Primit bunurile” pe toate facturile fiscale de livrare a cărbunelui prezentate de reprezentanții furnizorului, indiferent de faptul dacă cărbunele indicat în facturi a fost livrat sau nu, menționând că aceasta este indicația conducerii DIP.
S-a stabilit că, din totalul volumelor de cărbune livrat pentru fiecare instituție subordonată DIP, lipseau diferite cantități, în total fiindu-i cauzat Administrației Naționale a Penitenciarilor un prejudiciu în valoare de aproximativ 400 000 de lei.
În privința a patru învinuiți, la cererea lor a fost încetată urmărirea penală pe motivul intervenirii termenului de prescripție, iar ceilalți doi nu și-au recunoscut vinovăția și nu au exprimat acordul încetării urmăririi penale, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Cei doi riscă amendă de până la 16 mii de lei sau închisoare de până la trei ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.