Cristina Gherasimov va efectua o vizită de lucru la Bruxelles
Pașii care urmează a fi întreprinși în procesul de negocieri și importanța demarării primei etape a negocierilor, care prevede evaluarea gradului de conformitate al legislației naționale cu standardele europene, vor fi subiectele discutate de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, cu oficiali de la Bruxelles. Aceasta va efectua miercuri, 7 februarie, o vizită de lucru în capitala Belgiei.
Crisitna Gherasimov se va mai întâlni cu șeful Direcției Generale Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, Gert-Jan Koopman și va participa la o întâlnire cu membrii clubului Moldova-UE, din care fac parte cetățeni activi ai țării noastre, stabiliți la Bruxelles.
Amintim, Cristina Gherasimov a fost numită luni, 5 februarie, prin decret prezidențial, în funcția de viceprim-ministru pentru integrare europeană și a depus jurământul de învestire în fața președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și a premierului Dorin Recean.
Numirea Cristinei Gherasimov în calitate de vicepremier pentru Afaceri Europene a fost anunțată de prim-ministrul Dorin Recean după ce Nicu Popescu a renunțat la funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene la sfârșitul lunii ianuarie curent.
Instituția a fost redenumită în ministerul Afacerilor Externe, condusă de Mihai Popșoi, iar Cristina Gherasimov a fost înaintată în calitate de șefă a Biroului pentru Integrare Europeană.