Ambulanța continuă să fie cel mai solicitat serviciu de urgență la nivel de țară
Serviciul de ambulanță a fost cel mai solicitat în prima lună din an. Potrivit Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112, în luna ianuarie, media zilnică privind solicitările legate de urgența medicală „copil bolnav” a crescut comparativ cu anul 2023. Un număr record, 12200 de cazuri, au atins și apelurile urgente legate de hipertensiunea arterială.

În luna ianuarie, apelurile la Servicul 112 au crescut considerabil. Pentru a face față numărului mare de solicitări în turele de zi și de noapte, numărul operatorilor a fost suplimentat cu câte trei angajați.
„Ne-am străduit să lucrăm cât mai operativ și să ajutăm toți cetățenii. Din cauza zăpezii lumea a avut nevoie de ajutor, au fost multe apeluri de deszăpezire, tractare, la fel a fost solicitată ambulanță la capitolul consum de alimente”, a relatat Ion Suruceanu, operator 112.
„Au fost foarte multe apeluri de ambulanță și poliție. Ambulanța din cauza că afară a fost frig, răcesc, sunt bătrâni mulți, de sărbători fac multă mâncare și se strică și fac intoxicații foarte multe. Nu iau toate cazurile la suflet, sunt cât mai pe profesie și încerc să nu îmi afectez psihologia mea”, a spus Sorin Hulub, operator 112.
Operatorii 112 susțin că o parte din cetățeni în continuare sună abuziv și nu conștientizează că nevoia cetățenilor aflați în dificultate este mai mare.
„Multe apeluri am avut din partea copiilor, în prima jumătate a lunii ianuarie, abuzive chiar. Copiii erau în vacanță, stau acasă și glumesc la telefon, se aude că sunt mai mulți, strigă, râd, aici arde casa sau am căzut jos și m-am lovit și pun receptorul. După regulament, noi suntem obligați să reacționăm la așa apeluri”, a menționat Anastasia Boghiu, operator 112.
Potrivit reprezentanților Serviciului 112, cele mai frecvente urgențe medicale au fost hipertensiunea arterială, copil bolnav, boală nediagnosticată, dureri toracice, dureri abdominale sau de spate.
„Apelurile medicale au crescut considerabil față de luna ianuarie 2023. Dacă în luna ianuarie 2023 noi am avut aproximativ 8129 de cazuri, atunci în luna ianuarie 2024 noi am avut 10346 de cazuri pentru serviciul ambulanță. Au crescut considerabil cazurile și apelurile pentru copil bolnav, o medie zilnică de apeluri unde se solicita ambulanța pentru copil bolnav a fost în jur de 346 de apeluri pe zi”, a relatat Carolina Sclifos, șef centru 112.
Conform datelor oficiale, în luna ianuarie, ambulanța a fost solicitată de peste 71 de mii de ori.