Interviu ÎN CONTEXT// Ionel Arion: Am cerut să fie prevăzute compensațiile fermierilor în bugetul pentru 2024
Parlamentul român, în bugetul pentru 2024, a prevăzut resurse financiare pentru a despăgubi pierderile recoltei anului 2023. În România a fost avut secetă începând cu 2020, iar fermierii decapitalizați ani la rând, primesc banii în 30 de zile de la depunerea cererii. Sumele prevăzute în bugetul național trebuie plătite până la sfârșitul primăverii. Explicația îi aparține președintelui Federației Naționale ”PRO AGRO” din România, Ionel Arion, și a fost făcută pentru Moldova 1.
Radu Osipov: Cabinetul de miniștri a aprobat 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție al guvernului pentru agricultorii afectați anul trecut de secetă. Totodată, fermierii din raionul Cahul au ieșit cu tractoarele pe traseu și au cerut sprijinul autorităților. Continuăm „ÎN CONTEXT” s-a conectat Ionel Arion, președintele Federației Naționale „PRO AGRO”. Bună seara, bun venit „ÎN CONTEXT” chiar și online. Așadar, am văzut că fermierii de la noi privesc peste Prut. Cum ați reușit și dacă ați reușit să rezolvați în România această problemă a decapitalizării, adică a lipsei de lichidități?
Ionel Arion: Nu înseamnă că avem o rezolvare minune sau că am găsit cheia problemei. Dar, din dialogul pe care l-am avut cu autoritățile naționale, și trebuie să vă spun că au fost destul de lungi discuțiile, nu doar în prezent, prin faptul că am ieșit în stradă, ci și anul trecut am ținut ca Parlamentul să prevadă niște sume în bugetul pe 2024, strict pentru agricultură și strict pentru despăgubirile pe care trebuia să le primim în 2023. Dar România a avut secetă începând cu 2020. Deci fermierii au fost decapitalizați, așa cum ați spus Dumneavoastră, de mai mulți ani la rând. Aceste sume prevăzute în bugetul național trebuiau plătite până la sfârșitul primăverii. Am cerut ca aceste sume să fie, așa cum l-am ascultat și pe colegul nostru din Republica Moldova, premierul din Republica Moldova, să fie prevăzute imediat în Ordonanța de urgență a Guvernului, publicată în Monitorul Oficial. Timp de 30 de zile, fermierii depun cererile pentru aceste sume și vor fi imediat deblocate. Practic, aceste sume vor veni imediat la începerea activității, în această primăvară pentru culturile de primăvară și există o speranță că nu vor fi atât de afectați.
Radu Osipov: Vă mulțumesc mult pentru această discuție. Vă mai așteptăm „ÎN CONTEXT”.