Maia Sandu: Discuțiile despre renunțarea la neutralitate necesită sprijinul cetățenilor
Orice discuție despre renunțarea la neutralitate necesită sprijinul cetățenilor, a declarat președinta Maia Sandu la postul public de televiziune Moldova 1. Potrivit șefei statului, atâta timp cât cetățenii nu-și doresc acest lucru, autoritățile nu pot renunța la neutralitate, nici să adere la un bloc militar.
„Neutralitatea este în Constituție, orice discuție despre renunțarea la neutralitate înseamnă să avem un sprijin al cetățenilor. Noi știm ce arată sondajele și acceptăm decizia cetățenilor, între timp încercăm să consolidăm sistemul de securitate cum putem, inclusiv Republica Moldova își consolidează sistemul de apărare, discutăm cu alte țări despre situații dificile în care ne putem pomeni și pe ce putem conta, dar nu putem face ceva ce cetățenii nu-și doresc. Avem această șansă de integrare europeană care este susținută de cetățeni, dacă e să credem sondajelor. Nimeni nu este în siguranță totală astăzi în lume, dar există țări care sunt în mai mare siguranță și țări în mai mică siguranță, eu vreau să facem parte din grupul țărilor cu mai mare siguranță”, a declarat Maia Sandu.
Amintim că anterior mai mulți reprezentanți ai guvernării au declarat că Republica Moldova nu renunță la neutralitate, dar neutralitatea în momentul de față nu apără țara de un atac militar și este necesară o consolidare a capacității de apărare.
Conform sondajului WatchDog, la un eventual referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la NATO, 52,6% ar vota împotrivă, iar 33,5 – pentru.