Electorala

Locuitorii comunei Bubuieci, așteptați la urnele de vot pentru a-și alege primarul

Aproximativ opt mii de cetățeni cu drept de vot din comuna Bubuieci, municipiul Chișinău, sunt așteptați duminică, 11 februarie, la urnele de vot pentru a-și alege primarul.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), în total, pentru comuna Bubuieci se tipăresc 7 957 de buletine de vot, dintre care 7 298 în limba română și 659 în limba rusă. În buletinele de vot figurează șase concurenți electorali.

În localitate vor fi deschise patru secții de votare. Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu atât sâmbătă, cât și în ziua votării până la ora 14:00.

CEC informează că, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot.

Amintim că CEC a anulat rezultatele alegerilor din primul tur, la care a învins Leonid Umaneț, după ce Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că acesta nu ar deține diploma de studii medii de cultură generală - o condiție obligatorie pe care trebuie să o întrunească pretendenții la funcții elective.

Citește mai mult