Social

Geniștii moldoveni au detonat explozibilul din drona căzută la Vulcănești

UPDATE Explozibilul din drona căzută în raionul Vulcănești a fost detonat în condiții de maximă siguranță, informează Inspectoratul General al Poliției. Potrivit sursei citate, în zona în care au fost depistate fragmentele de dronă a fost complet curățată și nu mai prezintă niciun pericol pentru siguranța publică.

Echipele de specialiști de la Bombteh au reușit să neutralizeze încărcătura explozivă descoperită în apropierea localității Etulia, din raionul Vulcănești, unde au căzut fragmentele de dronă. Pentru a asigura o intervenție în condiții de siguranță, specialiștii au evacuat explozivul la centrul de tragere din orașul Vulcănești, unde s-a efectuat detonarea controlată”, informează IGP.

Inspectoratul General al Poliției anunță că în urma cercetărilor aprofundate la locul unde au fost depistate piese componente ale unei drone de tip Shahed, oamenii legii au depistat o încărcătură care conținea circa 50 kg de substanță explozivă.

Potrivit sursei citate, polițiștii au asigurat dezamorsarea și strângerea tuturor părților componente ale rămășițelor dronei, iar în următoarele ore vor asigura în condiții sigure detonarea încărcăturii explozive depistate.

Precizăm că, din momentul depistării acestor fragmente și până la finalizarea cercetării la fața locului, tot perimetrul a fost securizat și asigurată siguranța publică”, informează IGP.

Amintim că duminică, 11 februarie, în zona frontierei moldo-ucrainene, în apropierea localității Etulia, raionul Vulcănești. au fost depistate fragmente de dronă de tip „Shahed". În regiune a fost restricționat accesul.

Președinta Maia Sandu a precizat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei lovește din nou aproape de Republica Moldova. Șefa statului susține că acest lucru ne reamintește de realitățile sumbre cu care ne confruntăm.

Prim-ministrul Dorin Recean și ministrul Afacerilor Externe la fel au condamnat atacurile nejustificate ale Rusiei împotriva Ucrainei, care au afectat din nou Republica Moldova. Într-o postare pe platforma X, șeful Executivului a precizat că în prezent nu există riscuri pentru localitățile din zona frontierei de stat, iar investigația este în derulare.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe teritoriul țării noastre au fost depistate de mai multe ori fragmente de drone sau rachete. Pe marginea acestor cazuri au fost deschise dosare penale.

Citește mai mult