Poliția de Frontieră: Peste 6.000 de cetățeni ucraineni au intrat joi în Republica Moldova

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că 6.312 cetățeni ai Ucrainei au intrat joi în Republica Moldova. În total, frontiera a fost traversată de 46.190 de persoane, cele mai multe – 25.125 fiind înregistrate pe sensul de ieșire din țară.
„Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 12 318 treceri, dintre care 6 312 - pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 535 au constituit trecerile minorilor ucraineni”, anunță Poliția de Frontieră.
Cea mai solicitată frontieră a fost cea cu România – 24. 642 traversări, la granița moldo - ucraineană fiind semnalate 13.464 treceri și alte 8.084 traversări - frontiera aeriană.
Inspectorii de frontieră recomandă călătorilor, înainte de a porni la drum, să consulte Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717) sau să verifice online situația din punctele de trecere (http://border.gov.md/camere-web).