Social

Modelul European Union Moldova la Chișinău: 80 de tineri se vor implica în simularea proceselor de negociere și luare a deciziilor din UE

Timp de două zile, 80 de tineri din diferite regiuni ale Republicii Moldova vor participa în cadrul proiectului european „Model European Union Moldova”. Participanții se vor implica în simularea proceselor de negociere și luare a deciziilor din UE, vor avea parte de ateliere dedicate funcționalității instituțiile europene, a tehnicilor de dezbatere și a abilităților de public speaking. Mai multe informații le aflăm de la invitații din cadrul emisiunii Bună Dimineața, Daniel Bîzdîga, coordonator Tinerii Ambasadori Europeni, Răzvan Dubăsaru, consilier politic în cadrul Model EU și președinta Consiliul Național al Tineretului din Moldova Teodora Panuș.

Modelul European Union Moldova este inspirat de la statele europene și oferă oportunitatea informării tinerilor despre procesul de luare a deciziilor de cele mai importante instituții ale Uniunii Europene.

Noi am participat la mai multe evenimente similare de peste hotare și am văzut cum se desfășoară un asemenea proiect. Și am decis cu mai mulți tineri să aducem această experiență și în Moldova, oferind oportunitatea mai multor tineri din țara noastră.”, spune Daniel Bîzdîga.

Fiecare participant al modelului European Union Moldova devine un reprezentant al cetățenilor dintr-un stat membru al UE, care va adopta o poziție bine-definită cu privire la subiectul în discuție.

Această simulare ajută tinerii să înțeleagă cum funcționează o instituție europeană. Noi foarte des auzim noțiunile Parlament European, Parlamentul Republicii Moldova, dar tinerii nu au avut oportunitatea de a dezvolta mai mult subiectul dat și de a vedea ce se întâmplă cu adevărat.”, afirmă Teodora Panuș.

Subiectele despre care se preconizează a fi abordate în cadrul simulării, vizează temele: reducerea vârstei de vot la 16 ani și participarea civică a tinerilor; libertatea presei și dezinformarea.

Noi deja avem unele roluri bine definite, în care tinerii vor fi selectați. Astfel, vor fi consilieri politici, comisarul care va prezenta legislativa în timpul plenarei.”, mai adaugă unul din organizatori.

Model European Union Moldova va avea loc în perioada 12-14 aprilie a anului curent, în incinta Parlamentului Republicii Moldova.

Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani care sunt interesați să afle mai multe despre instituțiile Uniunii Europene, trebuie să completeze un formular de înscriere.

Ana Stegarescu

Ana Stegarescu

Autor

Citește mai mult