Politic

Vicepremierul Mihai Popșoi a avut întâlniri cu omologii săi din Lituania, Austria, Letonia și Suedia

În a doua zi a Conferinței de Securitate de la München, în cadrul întrevederii cu omologul Lituanian, Gabrielius Landsbergis, vicepremierul Mihai Popșoi a discutat subiecte ce țin de intensificarea relațiilor bilaterale, precum și cooperarea în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Republica Moldova a aderat recent la această platformă regională, în calitate de țară asociată.

„Am vorbit despre procesul de integrare europeană al țării noastre, dar și despre mersul reformelor. Gabrielius Landsbergis ne-a asigurat că va susține în continuare țara noastră în procesul de transformare și apropiere de Uniunea Europeană”, a spus Mihai Popșoi.

Despre colaborarea moldo-austriacă vicepremierul Popșoi a discutat cu ministrul federal pentru afaceri europene și internaționale al Austriei, Alexander Schallenberg.

„Am convenit să valorificăm cooperarea în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. În acest sens, omologul meu mi-a lansat invitația să particip la următoarea Reuniune a Strategiei. Am mulțumit ministrului pentru asistența oferită de către Austria pentru țăra noastră de-a lungul anilor”, a declarat oficialul moldovean.

Cu ministrul afacerilor externe al Republicii Letonia, Krišjānis Kariņš, Mihai Popșoi a discutat despre oportunitatea organizării reuniunii Comisiei Interguvernamentale moldo-letone pentru cooperarea economică, industrială și tehnico-științifică, dar și a unui business-forum. Vicepremierul Popșoi a exprimat recunoștința pentru invitația de a vizita Riga.

Cu ministru suedez Tobias Billström ministrul Mihai Popșoi a făcut un schimb de opinii privind pașii pe care îi întreprindem pentru a crește reziliența instituțiilor statului în combaterea imixtiunii externe și atacurilor hibride.

„I-am mulțumit pentru asistența de dezvoltare oferită Republicii Moldova orientată spre beneficiul cetățenilor”, a conchis ministrul Popșoi.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult