Contingentul KFOR-18 al Republicii Moldova, detașat în misiunea de menținere a păcii din Kosovo
Cel de-al 18-lea contingent al Armatei Naționale a fost detașat, astăzi, în misiunea de menținere a păcii KFOR din Kosovo. La ceremonia oficială au participat ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, ambasadorii SUA și Italiei la Chișinău, Kent Logsdon și Lorenzo Tomassoni, precum și atașații militari acreditați pentru Republica Moldova.

„Din anul 2014, Republica Moldova contribuie cu militari profesioniști la operația de menținere a păcii KFOR care are rolul de a aduce pacea și stabilitatea în Kosovo. Pe această cale, aș vrea să mulțumesc partenerilor noștri italieni și americani care ne sprijină logistic în misiunile de menținere a păcii la care participăm, dar și pentru schimbul de experiență care are loc între contingentele statelor noastre”, a declarat Anatolie Nosatîi.
„Contribuția Republicii Moldova la menținerea păcii și securității de la Balcanii de Vest până la Orientul Mijlociu este de o importanță extraordinară la scară globală. Încrederea și admirația cu care lumea liberă privește Republica Moldova se datorează vouă și muncii voastre prețioase. Fiți mândri de cine sunteți și de ce veți face pentru țara voastră și pentru întreaga lume”, a menționat ambasadorul Lorenzo Tomassoni în adresarea sa către militarii din KFOR-18.
„Dumneavoastră, cei 41 de militari care veți pleca în misiune, aveți onoarea de a reprezenta armata Moldovei în străinătate. Experiența pe care o veți obține va îmbunătăți capacitatea țării de a-și apăra neutralitatea, în timp ce Moldova se confruntă cu provocări care amenință pacea și stabilitatea în regiune”, a afirmat la rândul său ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon.
Cel de-al 18-lea contingent al Armatei Naționale este format din 41 de militari profesioniști. Aceștia vor executa misiuni de securitate și pază a obiectivelor militare și de patrulare a ariei de responsabilitate.
Militarii moldoveni vor face parte din Comandamentul Regional Vest și vor fi dislocați în baza militară Camp Villaggio Italia din localitatea Pech, Kosovo. Mandatul contingentului KFOR-18 în Kosovo va dura șase luni, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Chișinău.