Social

Nuntă în scop caritabil la USM: Studenții de la jurnalism adună bani pentru tratamentul unei micuțe diagnosticate cu neuroblastom

Au improvizat o nuntă pentru o cauză nobilă. Vorbim despre studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării ai Universității de Stat, care au organizat evenimentul pentru a aduna bani care urmează să fie donați unei fete care suferă de o boală gravă. Mirele și mireasa au primit certificatul de căsătorie, iar ulterior au dansat în curtea Universității.

Banii au fost adunați de către studenții de la Universitatea de Stat din Moldova pentru o fetiță de cinci ani, care a fost diagnosticată cu neuroblastom olfactiv. Micuța nu vede cu ochiul stâng, iar acum are nevoie de bani pentru a urma tratamentul cu chimioterapie la București, iar apoi cu radioterapie în Franța.

„Am hotărât să fim mai buni și să donăm banii aceștia pe care i-am strâns în cadrul nunții pentru a-i dona unei fetițe de cinci anișori care are nevoie de operație. Sunt sigură că o să mai strângem pe parcursul zilei, dar peste 1200 sunt, cu siguranță”, a spus Andreea Busuioc, președinte al consiliului studenților din mass-media.

Mirele și mireasa au fost doi tineri din cadrul facultății de jurnalism. Ei au primit și un certificat de căsătorie, valabil pentru 24 de ore.

„Mi-a plăcut, nu aș vrea ca totul să se termine aici. A fost o experiență minunată și am rămas plăcut surprinsă pentru că nu am știut ce surprize ne așteaptă afară”, a spus Mihaela Nicolaev, studentă la USM.

„Mi s-a părut ceva interesant, mai ales că am auzit că soția mea o să fie Mihaela. M-am așteptat la mai rău, puteau să fie probleme tehnice, dar totul s-a rezolvat și sper că în viitor se vor mai organiza astfel de evenimente și sper că voi participa”, a spus Cristian Durnescu, student la USM.

Studenții spun că au fost receptivi atunci când au auzit despre acest caz și nu au rămas indiferenți.

„Noi am fost cu grupa atât organizatori, cât și cei care am donat pentru o fetiță care este bolnavă, i-am îndrumat și pe ceilalți colegi să doneze banii pe care îi au pentru o cafea”; „Acest eveniment este deosebit, pentru că are și o cauză nobilă. Îmi place foarte mult când un eveniment festiv este însoțit de un ajutor pentru un om care are nevoie. Am donat și bani pentru că acesta este și scopul principal al evenimentului, nu nunta care a avut loc”, au menționat studenții.

Evenimentul a ajuns la cea de-a zecea ediție. În acest an, în premieră, este organizat în scop caritabil.

Citește mai mult