Regional

Zeci de colective artistice din Comrat au participat la tradiționalul festival dedicat sărbătorilor de iarnă

Cele mai vechi și deosebite colinde au răsunat pe scena Casei de Cultură din Comrat, care a găzduit un Festival dedicat sărbătorilor de iarnă. Potrivit organizatorilor, evenimentul, care adună colindători din satele Autonomiei Găgăuze, a devenit deja o tradiție. An de an, colectivele artistice vin să prezinte obiceiurile de Crăciun și Anul Nou din zonă, pe care, astfel, speră să le transmită și generațiilor viitoare.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Îmbrăcați în straie naționale, participanții la festival, veniți din aproape toate satele Autonomiei Găgăuze, au interpretat versiuni mai vechi și mai noi ale celor mai frumoase colinde. Ei spun că le-au cules de la bătrânii din această zonă care, la rândul lor, le-au păstrat din neam în neam.

„Am o atitudine deosebită față de această sărbătoare, pentru că eu colind și apreciez tradițiile noastre. Îmi doresc ca copiii noștri să continue aceste tradiții în fiecare an și să le aprecieze”.

„Împreună cu colectivul nostru, interpretăm cântece în limbile găgăuză, română și rusă”.

„Este o premieră să cânt aici. Este ceva deosebit și neobișnuit pentru mine, dar în același timp, este foarte bine că se respectă tradițiile”, spun participanții la festival.

La ediția din acest an, au participat peste 20 de colective artistice din diferite sate, dar și din orașele Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești.

„Desfășurăm acest festival de colinde la Palatul Culturii din Comrat. Până acum, acest eveniment era organizat în satul Tomai. Dar, din motiv că în fiecare an numărul participanților este în creștere, am decis să trecem în Comrat, într-o sală mai încăpătoare”, a declarat Alexei Karaterzi, șeful Direcției Cultură, UTA Găgăuzia.

La final, organizatorii au înmânat participanților diplome și premii.

Festivalul colindelor de la Comrat este la cea de-a cincea ediție.

Citește mai mult