Maia Sandu întreprinde o vizită în România
În următoarele zile, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua o vizită în România. Șefa statului a invitat moldovenii stabiliți în România la o întrevedere preconizată pentru ziua de marți, 5 martie, ora 16.30, la București.
Președinția nu a oferit mai multe detalii despre această vizită.
Menționăm că, la sfârșitul lunii februarie, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin din România, Cristina Chiriac, a declarat pentru Radio România Actualități că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va fi prezentă la Gala Women In Economy, care va avea loc marți, pe 5 martie, la Ateneul Român din București. În cadrul evenimentului, zece personalități feminine care contribuie constant la o societate mai echitabilă, mai deschisă și mai inclusivă vor fi premiate.
Amintim că Maia Sandu a mai efectuat o vizită în România în acest an în perioada 12-13 ianuarie. Atunci, șefa statului a fost la Timișoara, unde a primit premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”, care a venit însoțit de 30 de mii de euro. Ulterior, Maia Sandu a anunțat că donează premiul organizației „Prietena Mea”, fondată de Ludmila Adamciuc.