Social

Un procuror anticorupție își depune demisia și denunță presiuni din partea guvernării. SIS reacționează

Demisie în Procuratura Anticorupție. Procurorul Victoria Furtună acuză instituțiile statului că ar încerca să subordoneze politic justiția din Republica Moldova, fapt pentru care a decis să plece din funcție după 18 ani de activitate. Într-un live pe pagina sa de Facebook, Victoria Furtună a declarat că a fost obstrucționată în investigarea abuzurilor din sistemul judecătoresc și acuză în acest sens Serviciul de Informații și Securitate, dar și aparatul președintelui Republicii Moldova, care ar fi lucrat în tandem.

Procurorul anticorupție Victoria Furtună povestește că totul a început de la un dosar pe care aceasta îl instrumenta și care vizează abuzurile comise de instituțiile statului în raport cu unii judecători care nu sunt loiali guvernării.

Ea susține că în cadrul investigațiilor făcute a descoperit că SIS, în tandem cu persoane de la guvernare, ar fi fabricat informații în privința unor magistrați, doar pentru ca aceștia să nu poată fi promovați în anumite funcții.

Totodată, Furtună spune că, odată cu instrumentarea acestui dosar, SIS a catalogat-o drept persoană care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. Victoria Furtună nu a precizat însă despre ce dosare ar fi vorba.

„Astfel de precedente nu am întâlnit în cei 18 ani de activitate, este un precedent periculos ce ridică semne de întrebare și pentru colegii mei, în cazul adoptării unor decizii similare, or toate tentativele procurorilor de a investiga infracțiuni îndreptate contra interesului public vor fi soldate cu acuzații de genul că procurorii prezintă pericol pentru securitatea statului”, a declarat Victoria Furtună.

Într-o reacție pentru Moldova 1, Serviciul de Informații și Securitate a precizat că instituția a acționat în strictă conformitate cu normele legale.

Totodată, SIS precizează că toate avizele emise în privința anumitor persoane se bazează pe informații pertinente și verificate.

Purtătorul de cuvânt al Președinției a declarat că acesta este un joc politic:

„Instituția prezidențială nu comentează declarațiile calomnioase din spațiul public. Atragerea Președinției în discuții ce vizează procese din sectorul justiției este, de fapt, o încercare de a politiza un subiect care trebuie examinat în strictă prevedere cu legea”, se arată în reacția instituției, potrivit tv8.md.

Procurorul anticorupție Victoria Furtună a documentat de-a lungul timpului mai multe dosare de rezonanță. Printre acestea se numără dosarul parcărilor cu plată, în care fostul primar al capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost achitat. Totodată, a examinat și cazul în care a fost implicat fostul ministru al Transporturilor Iurie Chirinciuc, acesta fiind învinuit de corupție.

Citește mai mult