Universitatea Vârstei a Treia: O nouă șansă pentru educație și integrare în comunitate
În fiecare an, mii de oameni se îndreaptă spre ușile universităților, iar în Republica Moldova o nouă categorie de studenți face pași hotărâți spre cunoaștere, la Universitatea Vârstei a Treia. Această inițiativă este lansată de Ministerul Educației și Cercetării în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Autoritățile își propun astfel să aducă educația în viața persoanelor în etate, să le ofere un mediu propice pentru studii, dar și să se integreze activ în comunitate.

„Învățarea nu se oprește doar atunci când faci facultatea. Putem să achiziționăm cunoștințe, informații pe parcursul întregii vieți. Vârstnicii învață aici lucruri noi pentru a se simți mult mai bine în mediul actual”, spune Tatiana Turchină, șefa Centrului de Resurse pentru Formare Continuă.
Studenții sunt învățați să navigheze în lumea digitală, să comunice mai eficient ori să descopere noi pasiuni.
„Este un proiect extraordinar pentru vârsta noastră. Venim, socializăm, zâmbim”, afirmă unul dintre studenți.
„Eu sunt medic de profesie, și sunt după principiul că medicul, dacă nu se perfecționează toată viața, își pierde capacitățile. De aceea, în cadrul acestor cursuri am învățat tehnologii noi, cum să ne folosim de telefonul mobil”, adaugă un alt student.
Universitatea pentru Vârsta a Treia face parte din Programul Național pentru Îmbătrânire Activă și Sănătoasă pentru anii 2023-2024, implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu UNFPA. Programul-pilot se desfășoară în perioada octombrie 2023 — aprilie 2024, cu suportul tehnic și financiar al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, și Universității de Stat din Moldova.