Interviu ÎN CONTEXT// Alexandru Bot: Rămâne de văzut dacă reformele vor fi suficiente și vor îmbunătăți actul de justiție
Procesul de Vetting a permis unor profesioniști să acceadă în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție și rămâne de văzut dacă mecanismele pe care le-a prevăzut legiuitorul vor îmbunătăți actul de justiție și vor fi suficiente pentru ca să avem calitate în acest domeniu. Este opinia expertului în justiție și drept, Alexandru Bot, prezent în platoul emisiunii „ÎN CONTEXT” de la Moldova 1.
Radu Osipov: Ce înseamnă mai exact această uniformizare a legislației, va ajuta cumva la viteza instanței supreme?
Alexandru Bot: De fapt este un scop sau o misiune a Curții Supreme de Justiție care a existat și în legislația veche. Curtea Supremă de Justiție, ca ultimă instanță, trebuie să asigure ca soluționarea cazurilor identice să fie soluționată la fel de identic. Deci nu pot să existe soluții diferite pentru cazuri care plus/ minus pot fi considerate similare.
Uniformizarea de la nivel practic se realizează prin hotărâri explicative, recomandări, avize consultative, deci o serie de acte care sunt emise de către Curtea Supremă de Justiție doar pentru a asigura această uniformizare.
Nu în ultimul rând, e de menționat că această tendință de a uniformiza duce uneori la calcinarea unor soluții, care nu prea sunt în concordanță cu legea pe care trebuie să o aplice. De aceea, aș privi un pic sceptic acest proces.
Deci, ar fi bine ca totuși Curtea Supremă de Justiție să analizeze fiecare caz în parte și să raporteze la acele principii de legalitate și ale statului de drept la care toți ținem, decât să emită anumite avize, hotărâri care predefinesc o anumită soluție anticipat.
Radu Osipov: Cum vi se pare această deschidere pentru celelalte bresle judiciare - avocați, profesori, procurori mai exact, pentru că făcusem o scăpare atunci când am introdus reportajul.
Alexandru Bot: Cred că o să vă ierte spectatorul această omisiune, pentru că eu nu o văd atât de gravă. În fine, deci această deschidere, schimbare, de fapt este o reformă care demult s-a copt în rândurile juriștilor. Deci a fost o inițiativă care cred că din 2015 se discuta prin culoarele justiției.
Respectiv, acum avem o lege care permite și deschide ca ceilalți practicieni să acceadă nemijlocit în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție, fără a fi necesară trecerea tuturor etapelor de carieră a unui judecător, pentru a fi judecător de primă instanță, de Apel și ulterior să poată accede la Curtea Supremă de Justiție.
Radu Osipov: Și aș vrea să facem legătura între deschiderea aceasta pentru celelalte bresle și criza de la CSJ, care practic s-ar datora cumva Vetting-ului sau obligației de a trece evaluarea extraordinară. Se tem oare judecătorii să treacă prin acest proces? Credeți că este justificat Vetting-ul de ce s-a întâmplat până acum în sistemul judiciar? Iată, două exemple. „Laundromatul” și spălarea banilor prin sentințele instanțelor din Republica Moldova, iar al doilea „Frauda bancară” care nu implică neapărat sistemul judecătoresc, dar mai mult instituțiile, agențiile de anchetă. Și, în același timp, ultimul sondaj realizat de Magenta Consulting arată că avocații sunt breasla care se bucură de cea mai multă încredere în rândul populației, iar judecătorii și procurorii au o cotă de 22% de simpatie populară.
Alexandru Bot: S-o luăm pe rând și de la capăt. Da, este un lucru bun că acum avem o deschidere a societății și o încredere a societății în breasla avocaților, deci asta nu înseamnă decât că colegii mei își fac bine treaba. Eu fiind și eu avocat de profesie. Cât privește segmentul procurorilor și judecătorilor, pentru asta a și fost constituit acest set de reforme, care era menit să îmbunătățească actul de justiție.
Cu regret, Vetting-ul s-a concentrat în special pe integritatea financiară a celor care urmau să fie analizați, cercetați, respectiv să acceadă în funcția de procuror sau judecător. Și am văzut că inițierea acestei reforme a dus și la un anumit fenomen. Curtea Supremă de Justiție a fost practic lipsită de colaboratori. Toți și-au dat in corpore demisia în pragul acestei reforme de Vetting. Putem să spunem că această reformă i-a speriat, mai mult cred că i-a speriat prin incertitudinea sa decât prin efectele pe care le-ar fi generat. Dar, pe de altă parte, aceasta era și înțelegerea care a fost ticluită de către legiuitor. Deci fie îți demonstrezi integritatea financiară față de o țară întreagă, fie cu 20 de zile înainte de procedura de cercetare a ta, îți dai demisia, păstrându-ți toate drepturile sociale de care beneficiezi.
Aș zice că nu este o chestiune suficientă. Până la urma urmei, dacă fiecare și-a permis, judecător fiind sau procuror, și-a permis să încalce legea, faptul că nu a trecut prin Vetting nu îl absolvă de răspundere în viitor, în condițiile în care, sper eu, vor fi reanalizate anumite cazuri pe care putem să le numim de rezonanță sau care până într-un final pe durata așa-numitului „stat capturat” au dus la nenorocirea unui segment important de persoane. Mă refer la mediul de afaceri, mă refer la funcționari publici care au fost acuzați pe nedrept și până la urmă au fost achitați și așa mai departe.
Cât privește însăși calitatea acestui proces sper eu că va fi una bună. Deci faptul că s-a diversificat acest spectru de profesioniști care pot să acceadă în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție e un lucru bun. Doar rămâne de văzut dacă mecanismele pe care le-a prevăzut legiuitorul ca să îmbunătățească actul de justiție vor fi suficiente pentru ca această calitate, într-adevăr, să se producă. Unul dintre aceste momente chiar a fost enunțat în reportajul Dumneavoastră. Este necesar un număr mai mare de judecători la Curtea Supremă de Justiție, care să acopere acest volum mare de dosare. Fiindcă blocajul nu se datorează doar demisiilor, dar și numărului mare de dosare care au fost înregistrate la Curtea Supremă de Justiție.
Radu Osipov: Da, într-adevăr, Curtea Supremă de Justiție are aproape nouă mii de dosare. Sunt unele de rezonanță, unde apar nume, de exemplu, Igor Dodon, Ilan Șor. Există o cerere populară pentru sentințe, oricare ar fi ele. Credeți că poate fi satisfăcută? Și cât ar putea totuși să dureze această presiune pe actuala componență, care este în exercițiu sau în interimatul funcției, pentru că mulți au fost transferați temporar?
Alexandru Bot: Haideți să ne aducem aminte de anii 2016-2017, când la fel o anumită cerere populară pentru sentințe s-a concretizat într-o avalanșă de aresturi, toate motivate sub stindardul luptei cu corupția, îmbunătățirii actului de justiție. Ca în 2019 să ne trezim că, de fapt, tot ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă a fost convențional denumit „stat capturat”. Sarcina Curții Supreme de Justiție, a oricărui judecător nu e de a livra o sentință sau o hotărâre care să placă publicului. Este de a livra o hotărâre motivată și legală. Respectiv, n-ar trebui să ne uimească faptul că anumite dosare de rezonanță finalmente vor fi soluționate altfel decât ne-am închipuit, fie printr-o încetare de proces, fiindcă se va constata că anumite probe au fost viciate, fie printr-o achitare chiar, în condițiile în care probele care au fost poate acumulate sunt fie viciate, fie insuficiente pentru a proba vinovăția sau nevinovăția unei persoane.
De aceea, sarcina numărul unu, dacă, de exemplu, vorbim despre justiția penală, constă în a ridica calitatea urmăririi penale. Credeți-mă că într-un dosar penal nu judecătorul este persoana cheie sau subiectul cheie în a face o sentință de condamnare bună, ci nemijlocit procurorul, el este scripca numărul unu care la urmărirea penală și în instanța de judecată trebuie să demonstreze cu lux de amănunte că persoana este vinovată. Doar atunci un judecător poate - cu inimă deschisă, cu legea în față - decide că persoana urmează să-și ispășească pedeapsa.
