Comisia Europeană a înaintat Consiliului UE propunerile privind cadrele de negociere cu Ucraina și R. Moldova
Comisia Europeană a finalizat proiectele cadrelor de negociere cu Republica Moldova și Ucraina și le va înainta Consiliului European, anunță într-un comunicat Comisia Europeană, care este organul executiv al Uniunii Europene. Potrivit comunicatului, Comisia va informa oral Consiliul despre progresele înregistrate de cele două țări pentru implementarea recomandărilor formulate în raportul din 8 noiembrie privind Pachetul de extindere pentru anul 2023 al UE.
„Cadrele de negociere stabilesc orientările și principiile pentru negocierile de aderare cu fiecare țară candidată, iar proiectele de cadru pregătite sunt împărțite în trei părți: principiile care guvernează negocierile de aderare, conținutul negocierilor și procedura de negociere. Obiectivul negocierilor este ca Republica Moldova și Ucraina să adopte acquis-ul UE în întregime și să asigure punerea în aplicare și respectarea deplină a acestuia”, se precizează în comunicat.
Comisia subliniază că propunerile pentru proiectele de cadre de negociere se bazează pe experiența extinderilor anterioare și pe negocierile de aderare în curs de desfășurare ale altor state. Acestea integrează metodologia revizuită de extindere a Uniunii Europene și iau în considerare caracterul evolutiv al acquis-ului UE.
„Acum Consiliul trebuie să înceapă deliberările interne asupra acestor texte. Odată ce Consiliul va adopta cadrele de negociere, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene va prezenta poziția comună a celor 27 de state membre în cadrul primei conferințe interguvernamentale cu fiecare țară candidată, marcând astfel începutul oficial al negocierilor de aderare. Cadrele de negociere vor fi publicate după aprobarea de către conferința interguvernamentală”, notează sursa citată.
Amintim că, în decembrie 2023, Consiliul European a aprobat deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina. Cele două țări au obținut statutul de țări candidate la 23 iunie 2022.