Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, decorat cu Ordinul de Onoare de către președinta Maia Sandu
Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare” de președinta Maia Sandu. Șefa statului i-a înmânat distincția în timpul unei vizite la Cahul.
Potrivit decretului semnat de șefa statului, Nicolae Dandiș a fost distins cu „Ordinul de Onoare” „pentru muncă îndelungată și prodigioasă în organele administrației publice locale, pentru profesionalismul și tenacitatea manifestate în promovarea transformărilor socioeconomice și implementarea proiectelor culturale, precum și pentru poziție civică activă”.
Președinta Maia Sandu a apreciat munca depusă de Dandiș în administrația publică locală subliniind că, timp de trei mandate consecutive, primarul Dandiș a contribuit semnificativ la confortul și bunăstarea locuitorilor din Cahul.
„I-am mulțumit primarului Nicolae Dandiș pentru că, pe parcursul celor trei mandate consecutive, a contribuit la confortul cahulenilor. În semn de recunoștință pentru promovarea reformelor și democrației la nivel local, i-am înmânat ”Ordinul de Onoare” al Republicii Moldova”, a precizat șefa statului.
Menționăm că Nicolae Dandiș este primar al municipiului Cahul din iulie 2015. În 2023, acesta a candidat independent și a fost reales din primul tur, cu 73,63% din voturi, potrivit site-ului Comisiei Electorale Centrale.