Social

IGP desfășoară o campanie de predare benevolă a armelor deținute

Până la sfârșitul lunii mai, Inspectoratul General al Poliției efectuează o campanie prin care urmează să fie colectate și actualizate datele despre armele de foc deținute de civili. De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să predea benevol munițiile, materialele explozive și armele care sunt deținute ilegal. O ședință de informare în acest sens a fost organizată și la Comrat.

Oamenii legii au discutat cu 450 de vânători și posesori de arme din autonomia găgăuză. Aceștia spun că știu legislația privind deținerea armelor și munițiilor și că o respectă cu strictețe.

„Am participat și anterior la asemenea campanie. Subiectul este despre arme și legalizarea lor. Cine deține ilegal o armă o poate legaliza. Mai ales că sunt din cei cărora le-a rămas arma de la bunic, de la tată sau au pierdut actele”, a precizat Mihail Pioglo, vânător.

„Acei oameni care au astăzi arme neînregistrate le pot duce la poliție, iar după efectuarea mai multor proceduri pot să-și înregistreze arma de vânătoare, cu țeava lisă sau cu țeava ghintuită”, a spus Evgheni Țurcan, președinte al Societății vânătorilor.

„Cetățenii pot să predea arma pentru distrugere fără a fi trași la răspundere. Aceasta previne săvârșirea ilegalităților cu utilizarea armelor, pentru că fiecare unitate este înregistrată”, a menționat Vladimir Topal, polițist.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în ultimii zece ani, în țara noastră au fost disponibilizate peste 20 de mii de arme, dintre care erau deținute ilegal 6300. Potrivit legislației, deținerea ilegală a armelor, munițiilor și materialelor explozive se sancționează cu până la șapte ani de închisoare și amendă de până la 65 de mii de lei.

Citește mai mult