Sport

Campioana și vicecampioana europeană, Alina Stremous, a oferit lecții de biatlon copiilor din Criuleni

O zi specială pentru copiii din Republica Moldova care fac primii pași în biatlon! Alina Stremous, a oferit master class viitorilor sportivi din Criuleni Aceștia au avut posibilitatea să discute și să ia lecții de la vedeta lotului național, care a ajuns în Republica Moldova după sfârșitul sezonului competițional.

Moldova Biathlon Federation
Sursa: Moldova Biathlon Federation

La final, Alina Stremous a fost luată cu asalt de copiii cărora le-a a împărțit autografe, dar și a făcut poze cu ei.

"În special m-a impresionat că mi-au adresat foarte multe întrebări, legate de Olimpiadă, despre atmosfera Jocurilor Olimpice. La final în timpul sesiunii de autografe, foarte mulți copii au cerut să semnez pe mână. A fost ceva neobișnuit pentru mine.", a declarat biatlonista Alina Stremous

Copiii au rămas impresionați de faptul că au avut ocazia să comunice și să se antreneze alături de campioană.

"Mi-a plăcut foarte mult și sunt mândră că a venit aici. Mi-a plăcut istoria ei cum a participat la competiții și în special la Olimpiadă. Acest lucru mă atrage mai mult spre biatlon."

"Am îndrăgit mai mult biatlonul. Și mi-am stabilit scopul unde vreau să ajungă. Mi-a plăcut foarte mult acestă sportivă pentru că are în palmares argintul. Ea a arătat că așa o țară mică poate avea rezultate foarte bune."

"Am avut emoții foarte mari, mai ales când a venit rândul meu să trag. Îmi tremurau foarte tare mâinile, nu știam ce să fac, dar mi s-a părut foarte interesant și chiar mă gândesc să practic acest gen de sport."

"Sincer m-am simțit foarte bine și cu inspirație. Un pic de emoții. Aș dori să mai fac astfel de antrenamente."

Un astfel de eveniment a avut loc în premieră la Criuleni, acolo unde de luna trecută în oraș, dar și alte două localități din raion activează de trei secții de biatlon conduse de fosta componentă a lotului național, participantă la două ediții ale Jocurilor Olimpice, Alexandra Camenșcic.

"Suntem bucuroși și mândri să o avem pe Alina aici. Fiind o campioană și vicecampioană europeană, ea este un exemplu mare pentru tot raionul Criuleni, dar și pentru întreaga țară.", a menționat antrenoarea Alexandra Camenșcic

Copiii au posibilitatea să facă primii pași în biatlon grație proiectului Nextgen, lansat recent de Federația Moldovenească de resort în colaborare cu Uniunea Internațională de Biatlon.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult