Economic

Bugetul de stat a fost modificat pentru a susține consumatorii vulnerabili energetic

Bugetul de stat pe anul curent a fost modificat pentru a susține consumatorii vulnerabili energetic. Parlamentul a votat în lectura a doua o inițiativă legislativă în acest sens.

Potrivit Legislativului, cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, au fost semnate acorduri între Republica Moldova și partenerii de dezvoltare, pentru a spori capacitățile de susținere a consumatorilor vulnerabili la energie. Suedia și Italia urmează să acorde țării noastre granturi nerambursabile în valoare de circa 8852,1 mii dolari și, respectiv, 4320,0 mii de euro, pentru implementarea măsurilor de reducere a vulnerabilității energetice.

„În vederea valorificării acestor granturi, se propune modificarea Legii bugetului de stat prin includerea respectivelor mijloace financiare la veniturile și cheltuielile bugetului de stat pe anul 2024, fără a fi modificat deficitul bugetului”, se arată în comunicat.

De asemenea, proiectul prevede autorizarea Ministerului Finanțelor de a redistribui alocațiile aprobate în Fondul de reducere a vulnerabilității energetice între măsurile acestui Fond, la propunerile întemeiate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ale Ministerului Energiei.

Citește mai mult