Social

METEO// Soare și temperaturi primăvăratice: cum va fi vremea joi, 28 martie

Vremea se încălzește semnificativ spre sfârșitul săptămânii. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), termometrele vor indica joi, 28 martie, maxime de până la 22 de grade pe timp de zi.

Potrivit meteorologilor, astăzi se prevede cer variabil, iar spre seară vor cădea precipitații slabe de scurtă durată. Vântul va sufla din sud-vest slab, iar presiunea atmosferică va fi normală.

În cursul zilei, în nord se așteaptă până la 20°C. Noaptea, termometrele vor indica până la 6°C.

În raioanele centrale și în capitală, se așteaptă până la 21°C în timpul zilei. Noaptea se vor înregistra 4…7°C.

Până la 22°C se așteaptă în sudul țării, iar noaptea mercurul din termometre va indica 5…8 °C.

Vremea caldă se va menține și în următoarele trei zile, anunță meteorologii.

Citește mai mult