Tragedia de la Boldurești // Cinci polițiști sancționați și demiși pentru sabotarea anchetei
Cinci polițiști din cadrul IP Nisporeni au fost sancționați și demiși pentru sabotarea investigațiilor în cazul primarului de Boldurești, care a accidentat mortal un copil de 14 ani și a încercat să ascundă urmele infracțiunii. Inspectoratul General al Poliției anunță că a demarat o anchetă de serviciu, prin care s-a stabilit că cinci angajați nu au acționat corespunzător, conform sarcinilor și rigorilor, în procesul de stabilire a circumstanțelor comiterii accidentului rutier și au creat impedimente celorlalți polițiști în procesul de documentare.

„În urma accidentului rutier din 19 februarie curent din localitatea Boldurești, raionul Nisporeni, în care a fost accidentat un copil, iar șoferul a părăsit locul accidentului, Inspectoratul General al Poliției a demarat o anchetă de serviciu pentru a elucida acțiunile/inacțiunile angajaților din subdiviziunile implicate la descoperirea infracțiunii”, se arată în nota informativă.
Ca urmare, prin ordinul șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, un angajat cu funcție de conducere și unul cu funcție de execuție din Inspectorat au fost demiși, un polițist a fost retrogradat în funcție, iar doi s-au ales cu mustrare aspră.
Amintim că tragicul accident a avut loc în seara zilei de 19 februarie. Potrivit poliției, primarul localității Boldurești, Nicanor Ciochină, ar fi lovit mortal un copil de 14 ani din același sat și a fugit de la locul accidentului. Mai mult decât atât, el a încercat să se eschiveze de la pedeapsă și să-i inducă în eroare pe oamenii legii, fiind ajutat de un complice, un medic stomatolog.
Astfel, a doua zi după accident, Ciochină nu s-a prezentat la locul de muncă și nici acasă nu a fost de găsit. În tot acest timp, se presupune că învinuitul a încercat să șteargă toate urmele.
Poliția a făcut publice mai multe imagini în care primarul este surprins cum montează numerele de înmatriculare ale automobilului de serviciu cu care a provocat accidentul pe o altă mașină de marcă identică. Ulterior, a înscenat chiar și un alt accident rutier. Tot astăzi, procurorii au anunțat că stomatologul va fi cercetat în libertate. Dacă i se va demonstra vinovăția, primarul comunei Boldurești, Nicanor Ciochină, riscă până la 9 ani de închisoare.