Interviu ÎN CONTEXT// Ion Varta: Unirea din 1918 - prima victorie, precedată de o mișcare de eliberare națională pentru românii basarabeni
Artizanii acestui act măreț istoric - Unirea de la 1918, au demonstrat luciditate, perseverență, devotament. De fapt, la 27 martie 1918 a fost acordul final, precedat de o muncă asiduă concretizată într-o mișcare de eliberare națională pentru românii basarabeni, dar și pentru întreaga Românie. Constatarea a fost făcută de către istoricul Ion Varta, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, în platoul emisiunii „ÎN CONTEXT” de la Moldova 1.
Radu Osipov: Istoricul Ion Varta este în platoul Moldova 1. Unirea de la 1918 a fost un proces pe care l-a început Basarabia într-un context geopolitic dificil. Foarte mult au contat neliniștile politice și sociale din Rusia, care s-au transformat într-un război civil, dar la fel a contat și conștientizarea politică a momentului, și la Chișinău, și la București.
Bună seara, domnule Varta, bine ați revenit „ÎN CONTEXT”. Așadar, reunirea Basarabiei din 1918. Istoriografia sovietică și cea rusească actuală vorbesc despre un accident istoric. Până la urmă, ce s-a întâmplat atunci: a fost o intenție sau un accident al istoriei?
Ion Varta: Contestatarii acestui eveniment de o conotație majoră în istoria românilor basarabeni, dar și a întregii Românii, încearcă să diminueze importanța lui și insinuează fel de fel de lucruri ușor deșucheate. Pentru că, de fapt, pe 27 martie 1918 a fost acordul final, dar el a fost precedat de o muncă asiduă, de o luptă de fapt, a fost o mișcare. Bine, n-a fost o mișcare în formula clasică de eliberare națională, o mișcarea națională. Pentru că Moldova de la răsărit de Prut a fost o parte a Țării Moldovei preponderent agrară. Adică știm foarte bine cele mai importante instituții publice, toate capitalele, mănăstirile cele mai importante au rămas dincolo, în dreapta Prutului.
Oricum, ca să fiu succint, această mișcare în faza incipientă, deja a dat primele rezultate, pentru că partida națională boierească din Basarabia de atunci a contestat cu vehemență prima tentativă de a trece la o rusificare urgentă, în ritm alert, a românilor basarabeni. Și a avut sorți de izbândă, pentru că acele câteva misive colective semnate de peste 100 de boieri importanți, unii, este adevărat, s-au refugiat în dreapta Prutului, dar o bună parte au preferat să rămână în Basarabia. Deci, o primă victorie a fost această ofensivă epistolară, dacă putem să-i spunem așa.
Într-un final, în mai 1816, Alexandru I, Împăratul rușilor, a fost nevoit să ia atitudine și a emis un manifest, prin care a adus asigurări populației Basarabiei că de aici încolo acele prevederi care au fost fixate în acel prim document, Regulamentul de la 23 iulie 1812, vor fi respectate cu sfințenie. Mai mult decât atât, vor fi extinse aceste drepturi și privilegii. Și este adevărat, într-un final a fost adoptat un alt document, emis un ucaz al împăratului, același Alexandru I, pe care l-a făcut public cu ocazia vizitei lui la Chișinău, la 29 aprilie 1818. Prin acel așezământ al regiunii Basarabia, de fapt, toate acele privilegii: utilizarea în continuare a legislației moldovenești, limba română era limbă care avea aceleași drepturi, aceleași priorități ca și limba rusă în instituțiile publice, în cancelarii, activitatea de cancelar, în tribunale, poate în școli lucrurile erau mai triste.
Ca să nu mă extind prea tare, toată această luptă a fost încununată de rezultate palpabile, pentru că s-a obținut până la urmă acea victorie finală. Dar ea, așa cum spuneam ceva mai devreme, a avut un parcurs sinuos, un parcurs cu victime chiar, dar și cu o luptă temerară care s-a finalizat cu acest act istoric din 27 martie, când 86 de membri ai Sfatului Țării, cu vot covârșitor, au votat acel document istoric prin care această parte a Moldovei de la Est de Prut a revenit acasă, s-a reîntregit cu restul neamului românesc.
Radu Osipov: Domnule Varta, spuneam mai devreme că a contat la fel de mult Revoluția rusă sau au contat acele două episoade ale Revoluției ruse, întâi Revoluția din februarie și mai apoi, lovitura de stat pe care au dat-o bolșevicii, care a fost de fapt un punct de cotitură. Dar, într-un fel, 1916-1918 a fost o perioadă în care nu am putea să ne dăm bine seama, a existat un plan meticulos sau pur și simplu s-a reacționat la anumite evenimente care nu neapărat au fost în puterea elitelor politice românești pentru că au fost doi ani în care s-a trecut, practic, de la agonie la euforie?
Ion Varta: Aveți perfectă dreptate, adică întrebarea dumneavoastră are și o conotație retorică. Este adevărat, artizanii acestui act măreț istoric au demonstrat luciditate, au fost perseverenți, au fost precauți, pentru că au demonstrat o precauție absolut proverbială. Era foarte complicat să realizezi, printr-un act legislativ, administrativ. Mai ales că starea lucrurilor era deplorabilă. Noi am avut parte de un tratament aproape barbar din partea regimului imperial rus de ocupație, pentru că am ajuns într-un final la sfârșit de secol XIX cea mai analfabetă populație. Eram 6,1 la sută din toți românii basarabeni știutori de carte. Dacă facem o mică operațiune matematică, excludem clerul și aristocrația, nobilii, deci rămân vreo 3 procente, 4 poate, din țăranii noștri români basarabeni care știau să silabisească într-o limbă neînțeleasă. Pentru că ei au urmat, cei care s-au autodefinit ca știutori de carte au făcut școala parohială de un an și doi ani de zile. Deci au citit din Abecedarul rusesc. Oricum erau analfabeți și, prin urmare, 6,1% nu este o cifră autentică. O fi fiind vreo 2 procente. Era un dezastru, o catastrofă. Pe fundalul acestei ignoranțe, acesta era unul din impedimentele pe care trebuia să-l surmonteze liderii mișcării naționale românești din Basarabia.
Dar au fost atâtea și atâtea. În primul rând, este vorba despre această degringoladă, această abandonare într-un spirit anarhizant a liniei frontului. Vorbim despre cei circa un milion de ostași și ofițeri ruși care au fost dislocați pe frontul român. Și această molimă bolșevică, propaganda lui Lenin și a ortacilor săi a prins contur în mentalul colectiv al armatei ruse de pe frontul român. Și ei părăseau în debandadă linia frontului și bulevardul de trecere era Basarabia. Deci, acest element extrem de nociv a creat noi impedimente și noi probleme. Și, prin urmare, misiunea acestor lideri ai mișcării naționale a devenit și mai complicată, mai complexă. Dar cu toate acestea, trebuie să rezumăm, s-au descurcat de minune și au avut, într-adevăr, un scenariu bine gândit.
Este adevărat. A vorbit ceva mai devreme domnul Dragoș Galbur, au constituit acel partid. După cinci tentative întreprinse, nu le mai trecem în revistă pentru că nu avem timp, dar au fost mai multe tentative de a constitui partide de coloratură națională românească, dar toate eșuate. Iată, din a cincea tentativă, cea de la sfârșit de martie 1917 s-a încununat cu succes. Au constituit această formațiune politică cu liderii foarte bine edificați asupra faptului ce au de realizat, ce au de făcut și s-au descurcat. Un factor important care a contribuit la realizarea acestui deziderat, acestui vis măreț a fost această formațiune politică.
Plus atâtea și atâtea alte activități. Este vorba de congresele preoților, învățătorilor, cooperatorilor, ostașilor moldoveni care s-au convocat la sfârșit de octombrie 1917, care erau practic un congres al țărănimii basarabene. Pentru că, de fapt, acești ostași prezenți în cadrul lucrărilor acestui congres, reprezentau țărănimea noastră. Peste 300 000 de țărani basarabeni, nu numai români, au fost mobilizați pe diferite teatre ale Primului Război Mondial. Prin urmare, toate aceste eforturi, aceste energii, care au bătut concentric într-un punct, într-un final au culminat cu această victorie absolut splendidă pe fundalul acelei situații mai mult decât favorabile. Pentru că s-a produs implozia Imperiului rus, iar acel puci al lui Lenin din octombrie 1917 a provocat stupoare, frică, spaimă în mai multe categorii sociale din Basarabia. Pentru că se știe foarte bine ce Adunare Constituantă a fost pulverizată în debutul lui ianuarie 1918. De aceea am avut parte de acea decizie istorică: proclamarea independenței la 24 ianuarie 1918. Nu este întâmplătoare ziua pentru că 24 ianuarie ne amintește de unirea de la 1859.
Radu Osipov: A coincis cu marea-mică unire.
Ion Varta: Exact.
Radu Osipov: Domnule Varta, în acest context, pentru că Rusia sovietică a intrat atunci într-un declin. Până la urmă, bolșevicii au reușit să învingă în războiul civil. În 1924 au instituit cu doi ani mai devreme, Uniunea Sovietică oficial pe hârtie. Dar, în același timp, au făcut și o anexă basarabeană, de fapt o anexă comunistă - Transnistria, în 1924, RASSM, în cadrul Ucrainei sovietice. Iată, Basarabia interbelică a fost în cadrul României Mari. Pe de altă parte, regiunea transnistreană, care era probabil mai extinsă geografic decât este astăzi, a fost în Uniunea Sovietică. Care au fost până la urmă diferențele, cu siguranță le vedem și astăzi între cele două maluri de Prut?
Ion Varta: Discrepanțele sunt uriașe. Noi am avut parte în urma intrării celor patru divizii ale Armatei Române în Basarabia, care au fost solicitate în repetate rânduri. Primul demers l-a întreprins Ion Pelivan în calitate de director la Relații Externe, ei erau miniștri de fapt și Vladimir Cristi, în calitate de ministru de Interne, au mers la Iași, au solicitat intervenția Armatei Române. Pentru că aici era un dezastru. Era o catastrofă umanitară. De fapt noi am fost în prima fază a războiului civil: violuri, omoruri, jafuri, despuieri, incendii.
Radu Osipov: Adică dacă nu ar fi intervenit Armata Română ar fi fost extins războiul civil din Rusia și în Basarabia?
Ion Varta: Exact. Noi deja eram antrenați în vâloare. Pentru că războiul civil, de fapt, declanșatorul acelui război civil a fost Lenin. Dar replica taberei adverse a fost 2 decembrie, tocmai coincide cu 2 decembrie, când a fost proclamată Republică Democrată Moldovenească. Este vorba despre generalul Alexeev care a ridicat stindardul luptei împotriva bolșevicilor.
Noi am evitat toate aceste consecințe dezastruoase pe care le-au suportat nu doar românii din stânga Nistrului, dar și celelalte minorități, grupuri etnice din stânga Nistrului. În Basarabia s-au instaurat liniștea, pacea, ordinea publică. Noi am avut parte de acea reformă radicală agrară care a condus la împroprietărirea țăranilor fără pământ și cu puțin pământ din contul marilor latifundii și a mănăstirilor, domeniilor mânăstirești.
Iar în stânga Nistrului, populația de acolo a avut parte de un război fratricid civil, care a decimat sute de mii de destine. Pentru că războiul civil din fosta Rusie s-a soldat cu peste 7 milioane de victime. Războiul nu s-a încheiat, dar deja Rusia sovietică intrase în faza unei foamete cumplite pe care istoricii contemporani ruși o cataloghează ca „foametea leninistă” pentru că acea politică absolut absurdă a comunismului de război care a eliminat piața ca element de conexiune între producător și consumator a condus la pierderea interesului țăranului de a face exercițiul cotidian pe terenului lui agricol. De fapt, pentru toată economia a fost o prăbușire cumplită. Și atunci, ca urmare, s-a declanșat această foamete care a decimat milioane de vieți omenești. În stânga Nistrului s-a murit pe un cap. Au avut parte de acea despuiere care s-a declanșat la 1 ianuarie 1930, prin „lupta cu chiaburul”. Deci era teoria leninistă: deportări, marea teroare, apogeul demenței lui Stalin în 1937-38 și tot așa.
Noi am avut cu totul alt itinerar, un alt destin și am avut parte de acest răgaz, care ne-a imunizat contra viitoarelor drame pe care le vom suporta. Este vorba deja de a doua anexare a Basarabiei, e vorba de anexarea de după 44, care a culminat și cu acea foamete cumplită, și cu deportările mari.
Radu Osipov: De fapt, ce au făcut comuniștii, puterea sovietică în Transnistria au replicat și în Basarabia după 44. Domnule Varta, eu vă mulțumesc pentru discuție și vă mai așteptăm „ÎN CONTEXT” când vom avea nevoie de o contextualizare a actualității.
