Politic

Ședință comună a Comisiilor juridice ale Parlamentului Republicii Moldova și Senatului României

În perioada 19 – 22 ianuarie 2023, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, din Senatul României organizează în județul Argeș o ședință comună cu comisia omoloagă din Parlamentul Republicii Moldova ca răspuns la întrevederile pe care acestea le-au avut la Chișinău, Republica Moldova, și la Iași. Potrivit unui comunicat emis de Senatul României, scopul acesteia este de a continua dialogul politic parlamentar dintre membrii comisiilor juridice deschis în anul 2022.

„Programul prevede întâlniri cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități, conduse de dna Olesea Stamate, precum și o ședință la care sunt invitați profesioniști din mediul juridic”, se mai arată în comunicat.

În aceiași notă se mai menționează că reuniunea comisiilor care va avea loc la Pitești, județul Argeș, se înscrie în demersul de colaborare instituțională între România și Republica Moldova, a parlamentarilor români de pe ambele maluri ale Prutului, „consacrând voința de a apropia cele două foruri legislative din perspectiva dublă a afirmării rădăcinilor identitare comune și a sprijinului acordat de România integrării în Uniunea Europeană a Republicii Moldova”.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult