Premierul belgian Alexander De Croo vine la Chișinău. Va avea o întrevedere cu președinta Maia Sandu
Prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, se va afla miercuri, 3 aprilie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu, anunță Președinția într-un comunicat.
De asemenea, cei doi oficiali vor avea o discuție cu un grup de elevi de la mai multe licee din capitală despre viitorul european al Republicii Moldova.
Amintim că, în luna aprilie 2022, premierul belgian a mai efectuat o vizită în Republica Moldova. Atunci, la fel, a avut o întrevedere cu șefa statului, Maia Sandu, și au discutat despre consecințele războiului din Ucraina pentru Republica Moldova, despre eforturile noastre de a oferi adăpost refugiaților din țara vecină și despre securitatea din regiune.
Atunci șefa statului și-a exprimat speranța că relațiile bilaterale dintre cele două state se vor intensifica în special în domeniul justiției și combaterii corupției.