Motorina promisă de România: 1336 de tone au fost livrate la Căușeni
Prima tranșă din cele 4 mii de tone de motorină, oferită de România Republicii Moldova în calitate de ajutor umanitar extern, a ajuns la Căușeni. Garnitura de tren cu 26 de vagoane-cisterne constituie 1336 de tone și urmează să fie distribuită către beneficiarii finali, informează Agenția Rezerve Materiale (ARM).
Informarea beneficiarilor va fi efectuată prin intermediul Agenției de Intervenții și Plăți pentru Agricultură (AIPA), Consiliile raionale (Direcțiile agricole) și pe pagina oficială a ARM.
Pentru recepționarea motorinei, beneficiarii urmează să prezinte un set de acte: buletinul de identitate în copie autentificată, copia autentificată a extrasului/certificatului de înregistrare a întreprinderii sau a gospodăriei țărănești și ștampila autorizată.
Amintim că AIPA a recepționat 1.546 de cereri cu privire la solicitarea ajutorului umanitar extern acordat de către România, destinat sprijinirii agricultorilor afectați de seceta din anul 2022. Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, ajutorul pentru cei selectați va fi de circa 40 de litri per hectar.