Cotizații de 56 de milioane de lei, plătite de Republica Moldova unor organizații străine
Republica Moldova va achita 56 de milioane de lei în acest an mai multor organizații internaționale drept cotizații pentru calitatea de membru. Executivul a aprobat astăzi lista structurilor către care urmează să fie redirecționați banii. Astfel, circa 8,2 milioane de lei vor fi alocate unor organizații parlamentare, iar 48 de milioane de lei, unor organizații internaționale.
Potrivit documentului Ministerului Finanțelor, țara noastră urmează să achite cote de membru față de 58 de organizații. Astfel, cea mai mare parte, peste 9,5 milioane de lei, vor fi plătite Consiliului Europei, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – 4,6 milioane și Organizației Națiunilor Unite (ONU) – 3,8 milioane de lei.
Cea mai mică sumă pentru calitatea de membru, 4200 de lei, Republica Moldova o va plăti Grupului Consultativ Comun al Tratatului cu privire la Forțele Armate Convenționale în Europa.
Potrivit aceluiași document, Republica Moldova datorează peste 7 milioane de lei care reprezintă cotizațiile de membru pentru anul 2023, Adunării Parlamentare a CSI și altor două organizații din Comunitatea Statelor Independente.