Social

Guvernul va aloca 1,3 milioane de lei pentru reparația sălii de dansuri a ansamblului „Hecenii”

Prim-ministrul Dorin Recean a solicitat ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, să pregătească o hotărâre care să permită alocarea a 1,3 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru reparația sălii în care se antrenează membrii ansamblului de dansuri populare „Hecenii” din satul Heciul Nou. Această solicitare vine în contextul în care dansatorii au impresionat publicul la un recent show televizat de talente din România.

facebook// Maia Sandu
Sursa: facebook// Maia Sandu

„Suntem mândri de tinerii de la Heciul Nou care ne-au dus faima la „Românii au Talent”. În același timp, când colegii noștri au fost și au văzut în ce condiții se antrenează ei, s-a descoperit că este nevoie să îi ajutăm. Acolo, înțeleg că este nevoie de o reparație de circa 1,3 milioane de lei. Vă rog să pregătiți hotărârea de Guvern prin care vom aloca urgent acești bani din fondul de rezervă al Guvernului”, a solicitat Dorin Recean.

Anterior, șefa statului, Maia Sandu, a solicitat Guvernului să identifice împreună cu administrația publică locală din raionul Sângerei un spațiu pentru ansamblul „Hecenii” unde să continue lucrul frumos pe care îl fac.

Amintim că, pe 5 aprilie, un grup de dansatori din Republica Moldova și-a făcut apariția pe scena celui mai urmărit show de talente din România. După ce au încins atmosfera cu un dans popular, juriul i-a trimis direct în semifinale, fiind impresionat de evoluția acestora. Ansamblul „Hecenii” are 20 de membri cu vârste între 13 și 18 ani.

Citește mai mult