Social

Investiții de peste două milioane de euro în educația din Republica Moldova cu sprijinul "People in Need”

Peste două milioane de euro vor fi investite în acest an în dezvoltarea școlilor de la noi din țară datorită unui memorandum semnat între Ministerul Educației și Organizația Internațională "People in need". Astfel, cu sprijinul financiar al acestei organizații, vor fi editate circa 10 mii de manuale pentru studenții care învață limba română, iar clădirile mai multor instituții educaționale vor fi eficientizate energetic.

„Această investiție semnificativă se va concentra pe două domenii de interes sporit: digitalizare și eficiență energetică a instituțiilor de învățământ și dezvoltarea sistemului național de educație. Dar angajamentul nostru merge dincolo de infrastructură, recunoaștem importanța incluziunii și a sprijinului, în special, în perioada de criză”, declară Gullermo Llinas, director de Țară "People in need".

Astfel, o parte dintre resursele financiare vor fi acordate pentru acoperirea costurilor de învățare a limbii române, atât pentru studenții de la noi, cât și pentru refugiații ucraineni.

„O altă dimensiune pe care colaborăm ține de rețeaua școlilor-model, aici urmează să beneficiem de suportul pentru eficientizarea energetică a trei instituții de învățământ, una dintre care este parte din această rețea. Vorbim despre liceul din Ceadâr-Lunga, „Matei Basarab” din Chișinău și „Ștefan cel Mare” din Bălți, aceste trei instituții vor beneficia de investiții de un milion de euro cumulativ pentru eficientizarea energetică a clădirilor”, mărturisește Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în total, la Programul național de limba română s-au înscris peste 12 mii de persoane. Aproximativ 5 mii dintre acestea deja frecventează cursurile, celelalte urmând să le înceapă în lunile iulie și, respectiv, septembrie.

Citește mai mult