Dispariția fetei din Orhei // Poliția a confirmat că fata dispărută a fost găsită moartă. Noi detalii în cazul Anei-Maria
UPDATE 18:05 Poliția a publicat bilanțul căutărilor fetei însărcinate din raionul Orhei, care a dispărut acum o săptămână. Din păcate, aceasta a fost găsită fără suflare.
„Dragi colegi, stimați cetățeni, a fost o provocare enormă pentru noi toți să găsim această fată, dispărută în circumstanțe dubioase la Orhei. Consecințele sunt triste, dar am făcut tot posibilul ca împreună să putem acționa așa ca legea să poată fi aplicată corect”, se arată în mesajul poliției.
Totodată, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru jurnaliști că trupul neînsuflețit a fost găsit cu greu, lângă un pârâu. Era aruncat într-o groapă, acoperită apoi cu crengi. Cadavrul tinerei de 19 ani, dispărută la Orhei, a fost găsit de un grup de polițiști de la Chișinău, în apropiere de localitatea de unde este originar principalul suspect, Chițcanii Vechi.
„Într-o poiană, într-o pădurice, un pârâiaș într-o zonă mai joasă, abruptă, în acea zonă a fost găsit corpul fetei. Bineînțeles că era acoperit cu crengi din preajmă. În primă fază, chiar dacă mergi pe alăturea, nu poți să sesizezi și să percepi că acolo este ceva. Nu sunt poteci de deplasare pe acolo, doar crengi împotmolite una peste alta cu acces foarte și foarte dificil”, a declarat șeful IGP.
Medicii legiști și criminaliștii fac investigații la fața locului. Poliția nu poate da o cauză preliminară a morții, urmând să comunice mai multe detalii, în urma expertizei.
Șeful Poliției Naționale a mai spus că au decis să intensifice căutările la Chițcanii Vechi după ce o echipă de experți a analizat camerele de supraveghere de la casa suspectului. Sute de polițiști, voluntari și localnici au căutat fata timp de opt zile.
Polițiștii iau în calcul că tânăra de 19 ani nu ar fi prima victimă a bărbatului. Vineri seara, oamenii legii au anunțat că în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul și în automobilul acestuia, au fost găsite mai multe lucruri pentru femei. În acest sens, forțele de ordine fac apel către cetățeni, în special femei, să sesizeze de urgență dacă au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu acest bărbat. Oamenii legii precizează că de-a lungul timpului acesta s-a schimbat fizic foarte mult și a condus mașini de mai multe mărci și modele. Poza marcată cu o săgeată este cea mai recentă a acestuia, iar mașina marcată este cea condusă în ultima perioadă, inclusiv cea în care a urcat fata. Astăzi, oamenii legii au postat o altă poză în care apare o tânără alături de bărbat, în același automobil. Inițial, oamenii legii au crezut că fata ar fi chiar victima. Ulterior, tânăra a fost identificată și audiată de polițiștii.
„Și ea ne-a comunicat că în momentul în care s-a urcat în mașină spre direcția Chișinău a avut senzații și a perceput amenințarea din partea lui în timpul deplasării. Din aceste considerente a sunat prietenul care pe tot parcursul, pe toată distanța a stat în comunicare, și chiar dacă nu a vorbit tot drumul, în căști era conectat. Și ea a observat anumite trăsături foarte... hai să spunem nesănătoase”, a spus Cernăuțeanu.
Bărbatul în continuare refuză să colaboreze cu ancheta, a menționat Viorel Cernăuțeanu.
*„Cu regret, chiar și la ziua de astăzi, încercările care au fost făcute de afla anumite informații de la suspectul care este în custodia poliției, el se eschivează și cumva încearcă să manipuleze și nicidecum nu să coopereze cu organele de drept”9.
UPDATE 13:45 Polițiștii au anunțat că a fost găsit cadavrul unei tinere cu semnalmente și vestimentație asemănătoare cu ale fetei de 19 ani dispărută la Orhei. Corpul neînsuflețit a fost găsit într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 km de localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești, cu deplasare pe drum de țară.
UPDATE: Polițiștii au identificat un posibil martor în cazul dispariției fetei de la Orhei. Este vorba despre o tânără care se afla în mașina suspectului, pe bancheta din față, înaintea reținerii bărbatului. Imaginea cu mașina în care se afla tânăra a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău. Tânăra este audiată de polițiști.
Între timp, căutările fetei dispărute continuă. La operațiune participă și șeful IGP Viorel Cernăuțeanu, alături de alți circa o mie de polițiști și voluntari. În procesul de căutare sunt folosite și drone.
Menționăm că polițiștii au anunțat mobilizare masivă pentru căutarea fetei dispărute acum o săptămână, după ce a urcat într-o mașină de ocazie.
Potrivit Inspectoratului General de Poliție, au apărut anumite indicii în baza cărora cercetările au fost extinse și în raionul Telenești.
Poliția a plasat pe rețelele de socializare mesaje în care îndeamnă oamenii să se implice activ în căutarea fetei.
Vineri seară, oamenii legii au anunțat că au găsit mai multe lucruri pentru femei la domiciliul șoferului, unde au efectuat percheziții, dar și în automobilul acestuia. Totodată, Poliția face apel către cetățeni, în special către femei, să anunțe de urgență dacă au avut tangențe dubioase sau cu tentă infracțională cu acest bărbat.
Inspectoratul General de Poliție a publicat imagini cu bărbatul suspect. Oamenii legii menționează că bărbatul s-a schimbat fizic foarte mult și a condus mașini de mai multe mărci și modele.
„S-ar fi putut să-l cunoașteți în una dintre aceste perioade. Poza marcată cu o săgeată este cea mai recentă a acestuia, iar mașina marcată este cea condusă în ultima perioadă, inclusiv cea în care a urcat fata”, se arată în comunicatul IGP.