Tânăra găsită decedată în Chițcani // Cum a ajuns poliția să caute fata dispărută în raionul Telenești și de ce căutările au durat opt zile
Căutările Anei-Maria, tânăra găsită decedată acum două zile într-o fâșie forestieră din satul Chițcani, au început inițial în raionul Orhei, ulterior, după un șir de măsuri de investigații, precum analiza tuturor înregistrărilor camerelor video, oamenii legii s-au îndreptat spre raionul Telenești. Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat în cadrul emisiunii „La 360 de grade” că toate imaginile ridicate au fost de noapte, iar calitatea acestora nu era tocmai bună. Din acest considerent, întreg procesul a durat mai mult.
„Noi în prima fază am avut o situație, o fetiță a dispărut în raionul Orhei. Alte detalii nu se cunoșteau. Se cunoștea că este o mașină în care a urcat dintr-o stație de așteptare din mun. Orhei. După astfel de logică s-ar prezuma că noi absolut trebuia să începem a căuta toate câmpiile și toate dealurile din R. Moldova să le verificăm. În prima fază, știindu-se că este pe raionul Orhei, s-a lucrat pe anumite principii pe raion. Primele acțiuni s-au căutat în raionul Orhei, ulterior făcându-se analiza la toate înregistrările, alte metode de investigații legate de anumite circumstanțe, s-a stabilit că mijlocul de transport a părăsit municipiul Orhei și s-au făcut alte măsuri, inclusiv până la deplasarea la raionul Telenești, conform calculelor de traseu, durata a fost un pic mai îndelungată decât cea normală”.
Acesta a fost un prim indiciu pentru organele de drept de a extinde căutările, a mai precizat Cernăuțeanu. Totodată, el a subliniat că procesul de documentare nu s-a limitat doar la analiza imaginilor video, a descifrărilor telefonice sau a căutărilor.
„Noi trebuie să constatăm că toate camerele video care au fost ridicate, toate sunt cu imagine de noapte. Calitatea camerelor nu era cea mai performantă. Urma o expertiză clară ca să constatăm anumite lucruri și circumstanțe. În momentul în care s-au știut cu exactitate unele nuanțe pe anumite măsuri de investigație care s-au realizat, s-au început căutările în localitatea respectivă. Dacă în primele zile s-a lucrat pe adiacent până la distanța de 15 km, raza localității, și ținând cont că toți factorii ne duceau în acea direcție, anume la acea etapă ne-am mobilizat pentru ziua de sâmbătă ca să extindem raza de căutare. Trebuie să ne aducem aminte și faptul că au fost două zile ploioase și nu era atât de ușor să mergem prin câmpuri, prin dealuri, prin toate imașurile sau fermele care sunt în acea zonă. Plus la asta au fost verificate toate fântânile, toate zonele, toate gropile. A fost un volum de muncă enorm”, a specificat șeful IGP.
În prezent, sunt examinate mai multe versiuni care ar avea tangență cu acest caz, însă pentru a nu periclita urmărirea penală, acestea nu pot fi spuse în public, a mai spus Viorel Cernăuțeanu.
„O mare parte din detalii nu le pot oferi pentru că dosarul a trecut în gestiunea Procuraturii, cea care conduce urmărirea penală pe cazul respectiv și oricare informație care cumva ar fi dată publicului la moment ar putea periclita mersul urmăririi penale. Or, inclusiv în procesul de până la ziua de astăzi, am avut situații când cineva fie intenționat, fie negândit a făcut unele imixtiuni în procesul de urmărire penală prin anumite difuzări sau anumite relatări în public și care au dus la o îngreunare a mersului urmăririi penale. Colegii mei trebuie să documenteze minuțios și toate probele acumulate trebuie să fie pertinente pentru cauza respectivă”.
Fiind întrebat dacă este adevărat că tânăra ar fi decedat din cauza unei traume cranio-cerebrale deschise, așa cum se vehiculează în presă, Viorel Cernăuțeanu nu a confirmat, dar nici nu a exclus acest lucru. El a spus că, în momentul în care a fost găsită, tânăra era îmbrăcată, iar acum medicii legiști urmează să stabilească cauza.
„Această constatare trebuie să ajungă, în primul rând, la organul de urmărire penală și la colegii de la Procuratură și eu nu cred că în faza actuală există un raport scris cum ar trebui să fie scris în adresa de urmărire penală. Ca versiune, este posibil, dar nu este exclus”.
Unica certitudine, în prezent, este faptul că tânăra a ajuns singură până la stația din Orhei și a urcat în mașina de ocazie. Celelalte circumstanțe se stabilesc.
Amintim că Procuratura raionului Orhei a pornit urmărirea penală pentru omorul intenționat al unei femei gravide, dispărută pe 12 aprilie și găsită moartă, după aproximativ o săptămână de căutări. În acest caz, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului și urmează să fie efectuată și expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul persoanei suspecte. De asemenea, va avea loc și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte.