Economic

Germania crește sprijinul pentru Republica Moldova cu șapte milioane de euro

Germania va amplifica sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de dezvoltare, în funcție de necesitățile pe care le are țara noastră. Agenda de cooperare dintre cele două state a fost discutată la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu ministra germană pentru Dezvoltare, Svenja Schulze, care a anunțat creșterea suportului pentru Republica Moldova cu șapte milioane de euro.

dw.com
Sursa: dw.com

„Apreciem că Germania ne rămâne alături în procesul de transformare a țării noastre într-un stat european modern și mizăm pe o colaborare care va ajuta la creșterea rezilienței Republicii Moldova. Ne propunem să fim nu doar consumator, ci și furnizor de securitate și stabilitate în spațiul UE, iar acest lucru l-am demonstrat deja prin gestionarea fluxurilor de refugiați, a traficului la frontieră și a situației de securitate, în ultimul an”, a declarat Natalia Gavrilița în cadrul întrevederii, potrivit unui comunicat emis de Guvern.

În cadrul întrevederii, oficialele s-au referit, inclusiv, la măsurile de combatere a consecințelor războiului hibrid, reformele inițiate în domeniul justiției și luptei cu corupția, dar și la proiectele de dezvoltare a localităților și comunităților, inclusiv cu suportul Germaniei, care se pliază pe programul național „Satul European”.

„Încă de la începutul războiului din Ucraina vă aflați în fața numeroaselor provocări, dar le depășiți cu succes și continuați să dezvoltați țara. Voi, moldovenii, ați făcut un gest impresionant atunci când ați deschis ușile caselor pentru refugiați și Republica Moldova rămâne țara cu cel mai mare număr de refugiați din Ucraina pe cap de locuitor. Îi susțineți și acum prin diverse măsuri, iar noi, la rândul nostru, ne dorim să vă fim alături, să ne unim eforturile și să venim cu asistența care să corespundă necesităților Republicii Moldova”, a menționat Svenja Schulze.

Amintim că, în luna noiembrie, statul german a donat țării noastre 40 de milioane de euro pentru depășirea crizei energetice. Banii au ajuns la cetățeni prin facturile la energia electrică.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult