Gimnaziul din Pârlița face un pas spre condiții mai bune: Elevii ar putea avea curând grupuri sanitare renovate
Aproximativ 140 de școli din sate au toaletă în curte. Un exemplu este și gimnaziul din comuna Pârlița, raionul Soroca. Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că în acest an vor fi renovate sau construite grupurile sanitare în instituțiile de învățământ, selectate prin concurs. În acest scop, din bugetul de stat vor fi alocate 25 de milioane de lei. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al partenerilor de dezvoltare.
La gimnaziul din Pârlița învață 80 de elevi. Clădirea școlii niciodată nu a avut grup sanitar în interior, așa că elevii și pedagogii sunt nevoiți să meargă la toaleta din curte.
VOX: „În școală, fără facilități sanitare, este foarte complicat, căci în primul rând este vorba de igiena noastră și ne ia mai mult timp. Iarna este frig și este mai complicat, pentru că poate fi zăpadă. Vrem să avem un bloc sanitar în școală, pentru că va fi un plus și pentru cei mici”;
„Nouă, fetelor, ne este cam greu, suntem viitoare mămici și ne este frig, mai ales iarna. Ne este foarte greu și este extrem de bine să avem un bloc sanitar în școală, pentru beneficiile elevilor, dar și cadrelor didactice.”
„Ne descurcăm foarte greu, mai ales în perioada rece a anului. Este complicat, pentru că trebuie să însoțim copiii afară și să avem grijă să fie îmbrăcați. Asta tot e pierdere de timp și influențează foarte negativ asupra copiilor. Încă mai avem o problemă, că sunt fetițe care pe viitor devin viitoarele mame și trebuie să fie sănătoase”, a spus Lilia Zgardan, profesoară.
Instituția a elaborat proiectul tehnic pentru construcția grupurilor sanitare și a primit finanțare, iar lucrările vor începe în luna mai.
„Instituția noastră este o instituție veche, la care, de la bun început, nu a fost prevăzut un bloc sanitar interior. Încă din perioada sovietică, blocul sanitar era în exterior. Este foarte greu, în primul rând, în timpul rece al anului, când copiii trebuie să meargă afară. Va fi construit în anexa respectivă, care va fi demolată, și se va construi din nou un bloc sanitar, care va îmbunătăți cu mult și va duce la creșterea educației”, a menționat Igor Cazac, directorul gimnaziului din Pârlița.
La începutul lunii februarie, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că în acest an vor fi renovate sau construite grupurile sanitare în peste 140 de instituții de învățământ, selectate prin concurs. În acest scop, din bugetul de stat vor fi alocate 25 de milioane de lei. Restul cheltuielilor vor fi acoperite de Banca Mondială și UNICEF, cu sprijinul financiar al partenerilor de dezvoltare. Anul trecut, 21 de școli au beneficiat de renovarea grupurilor sanitare, fiind alocați din bugetul de stat, de asemenea, 25 de milioane de lei.