Social

Reguli mai stricte la intrarea în aeroportul Chișinău. Opiniile oamenilor despre noile restricții

Noi restricții pe aeroportul din Chișinău. Până pe 16 mai vor avea acces în interior doar pasagerii, adică cei care au bilet de călătorie. Așadar, oamenii care și-au însoțit astăzi rudele și prietenii au stat afară. Din cauza acestor restricții s-au format cozi în zona de așteptare.

Șeful Poliției de Frontieră a explicat că sunt necesare măsuri de securitate aeronautică și că ar putea interveni situații neplăcute care trebuie prevenite. Deși unii consideră că restricțiile sunt justificate, altora care au stat la coadă, la aeroport, decizia nu le este pe plac.

VOX:

„Au făcut niște condiții, să aștepți pe cineva, la aceeași baie nu ai unde merge sau o sticlă de apă nu ai de unde o lua. Nu se poate așa”;

„Mă deranjează pentru că cândva a fost altfel. Aș dori să bem o cafea cât suntem în așteptare”;

„Aștept fiica. - De unde vine? - Din America vine. Cred că aceasta este pentru securitatea pasagerilor care vin să fie în siguranță. Puțin mă deranjează, dar pentru siguranță e ceva bun”;.

„S-au pus niște bănci de așezat, dar așa e tot bine pentru securitate.”

Pasagerii trebuie să prezinte biletul la intrarea în aeroport.

„Nu suntem de acord cu aceasta, uite stă valiza aici. Trebuie să ne găsim și noi un loc undeva să stăm. Stăm aici parcă suntem la gara de nord”;

„E ceva neobișnuit, aș dori și eu ca fiica să mă petreacă mai mult, dar cred că în timp de două săptămâni vor reuși ceva, se vor clarifica. - Dar e deranjant acest lucru? - Da, da, copiii mici dacă stau aici în soare, e mai deranjant”.

Autoritățile le recomandă pasagerilor să vină la aeroport cu trei ore înainte de zbor, pentru a evita aglomerația.

Citește mai mult