Social

Măsuri stricte pentru asigurarea transparenței la examenele de absolvire a gimnaziului

Peste 29 de mii de elevi vor susține în acest an examenele naționale de absolvire a gimnaziului, iar Ministerul Educației și Cercetării a implementat măsuri mai stricte pentru a asigura transparența și corectitudinea desfășurării acestora. Astfel, în perioada examenelor, circa 400 de voluntari vor asista în opt raioane ale țării, acolo unde, din practica anilor trecuți, au existat suspiciuni de fraudă. Directorii instituțiilor de învățământ apreciază această măsură și spun că doar așa va crește calitatea învățământului în Republica Moldova.

Directoarea adjunctă a Liceului „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Drochia, unul dintre raioanele unde vor fi trimiși observatori la examenele de absolvire a gimnaziului, consideră că măsura este binevenită la această etapă, însă pentru a asigura calitatea educației în țara noastră sunt necesare eforturi suplimentare, cum ar fi înființarea unor centre raionale de examinare, după modelul celor de la Bacalaureat.

„Dacă în fiecare centru raional deja sunt două centre amenajate de evaluare a Bacalaureatului s-ar putea, poate, la nivel raional, de organizat încă două centre de evaluare și elevii de la treapta gimnazială să fie toți în centrele respective de evaluare. Examenul de Bacalaureat a demonstrat că această organizare este eficientă și este foarte bună. S-a schimbat atitudinea cadrelor didactice din treapta de liceu, atitudinea elevilor, imaginea școlii, în general”.

Ministerul Educației a luat această măsură în contextul discrepanțelor semnificative dintre notele obținute de elevi la examenele de absolvire a gimnaziului și cele de la Bacalaureat, din cele opt raioane, a explicat directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova. Aceasta a mai spus că o parte din lucrări vor fi reevaluate centralizat pentru a se asigura că lucrurile s-au derulat corect.

„Noi venim ca să asigurăm că fiecare copil își ia nota binemeritată. Vom reevalua circa 30 de procente din lucrările care vor fi evaluate mai întâi de către comisiile raionale municipale”.

Lilia Ivanov a mai precizat că la examenele de Bacalaureat se vor aplica aceleași reguli din anii precedenți. Astfel, peste 18 mii de candidați sunt așteptați la Bac în cele 93 de centre de examinare, dintre care 2000 sunt restanțieri.

„Colegii noștri sunt în toiul pregătirilor, urmează în luna mai să organizăm sesiunile de instruire cu președinții și secretarii centrelor de bacalaureat. Elevii cunosc în care centru de Bacalaureat vor susține probele de examen”.

Precizăm că sesiunea de absolvire a gimnaziului se va desfășura în perioada 3-13 iunie.

Amintim că o altă inițiativă a Ministerului Educației privind desfășurarea examenelor pentru elevii clasei a IX-a ține de instalarea camerelor de supraveghere video în sală, după exemplul candidaților la Bacalaureat, pentru a exclude eventualele fraude. Cel mai probabil, măsura va fi implementată în anul 2025, potrivit ministrului Dan Perciun.

Citește mai mult