Social

Doi copii din Bălți au depistat într-un bazin acvatic o grenadă și mai multe cartușe. Precizările IGSU

Doi copii din municipiul Bălți au depistat în bazinul lacului orășenesc un obiect asemănător cu o grenadă, precum și mai multe cartușe. La fața locului au intervenit specialiștii în domeniu, care au asigurat securizarea zonei și au ridicat obiectele. Cazul a fost înregistrat pe 9 mai.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a îndemnat minorii să respecte tehnica securității în perioada vacanței și să evite jocul sau atingerea obiectelor periculoase ori necunoscute.

În cazul depistării unor obiecte neobișnuite sau suspecte, oamenii sunt rugați să alerteze imediat serviciile de urgență. Astfel, salvatorii îndeamnă părinții să supravegheze copiii, dar și să-i informeze cu privire la regulile de siguranță și la potențialele riscuri”, a precizat IGSU.

Totodată, în perioada vacanței, maturii sunt îndemnați să monitorizeze minorii pentru evitarea riscului izbucnirii unor incendii în locuințe în urma nerespectării regulilor antiincendiare și exploatării necorespunzătoare a instalațiilor electrice și a celor conectate la gaze.

De asemenea, părinții sunt rugați să fie precauți și să nu lase la îndemâna copiilor lichide ușor inflamabile sau obiecte ascuțite și periculoase.

În cazul unei situații de risc, persoanele sunt îndemnate să apeleze Serviciul 112.

Citește mai mult