Din vale de la sălcii, pe Olimp
De la poalele celui mai înalt deal din Republica Moldova, spre culmile succesului. Satul Milești din raionul Nisporeni nu ne poate spune, la prima vedere, prea multe despre sportul de performanță. Uimește, însă, prin locația sa fabuloasă, ce îți taie respirația, cu peisajele pitorești și se poate mândri că se află la baza celui mai înalt punct din țara noastră. La toate astea, însă, Mileștii au devenit celebri grație a doi frați gemeni: Valentin și Mihai Petic.
Cei doi au pornit de jos și au tot urcat. Și nu doar până în vârful dealului de la Bălănești, ci au mers și mai departe în sportul pe care l-au ales încă din fragedă copilărie: luptele greco-romane. Prima lor sală de antrenament a fost ”în vale la sălcii”, așa cum a fost botezată locația pitorească în care Valentin și Mihai au făcut, aproape că în glumă, primii pași în lumea sportului.
“De aici s-au pornit primii pași către lumea sportului, către lupte. Toată energia a pornit de aici, din natură, din locul acesta pitoresc. A pornit la o vârstă destul de fragedă, de la 6-7 ani. Noi eram foarte energici. Cu tata împreună. Tata ne arbitra. Ne trânteam până la sânge. Avem un început frumos.” spune Valentin Petic.
"În copilărie a fost... așa, ca o concurență între noi. Toate jocurile noastre, toate competițiile se terminau cu ceartă, cu bătaie. Cel care dădea bătaie și fugea. Cred că asta și ne-a făcut puternici: concurența dintre noi.“ afirmă Mihai Petic.
Nu aveau parte de nici urmă de condiții moderne. Saltelele, dușurile sau sălile de sport erau un lux pentru ei, însă anume acolo, în acea vale, și-au călit caracterul.
“Nu ne-a fost niciodată plictisitor. Mereu eram împreună. Ziua îl ajutam pe tata cu lucru, dar seara noi, obligatoriu, la stadion. Ori fotbal, ori lupte. Terminam fotbalul, veneam acasă: lupte, lupte, lupte. Tata stătea pe pat și era în calitate de arbitru, iar noi – bătaie!“ spune Valentin.
“Ne luptam chiar aici, pe iarbă. Veneam acasă cu genunchii și coatele julite. Nu știam ce este cu noi. A fost interesant. Cred că de aici s-a pornit totul. Caracterul și voința și deja când am început sportul eram pregătiți fizic.“ adaugă Mihai.
Totuși, cei doi ar fi putut lua o altă cale în lumea sportului. Ar fi putut alege fotbalul, însă decizia finală a fost luată la campionatele tradiționale care sunt organizate în satele din Republica Moldova în care premiile cele mari nu sunt medalii sau premii financiare, ci un cucoș sau un berbec. Frații Petic au fost descoperiți de Gheorghe Chițanu, care a arbitrat această primă ”Olimpiadă” a celor doi. El i-a și propus antrenorului Mihai Cucu, care deja, ulterior, a șlefuit picii din ”vale de la sălcii” în adevărate diamante.
“Prin anul 2008, de Hramul Satului... Vin băieții iubitori de sport și m-au rugat să le arbitrez luptele. Și îi văd mici. Până la urmă Valentin a ajuns în finală și a luat cucoșul. Ei când intrau pe covor, erau ca niște cocoși. Se băgau, erau răi, și eu am zis că băieții ăștia vor face treaba. Mai erau niște băieți de aici din sat. I-am dus, au început a plânge. A venit mama și i-a luat. Eu le-am zis: băi băieți dacă vreți să-i duceți la balet, duceți-i. Aici se face trântă.“ spune Gheorghe Chițanu.
“Noi în fiecare seară ne ceream voie de la părinți, dacă se poate să venim la stadion. Așa și spuneam. Veneam aici și ne regăseam după toată munca depusă în timpul zilei.“ afirmă Valentin Petic.
“Mereu, când revenim pe acest stadion, ni se trezesc sentimente deosebite. Știm că aici a fost începutul. Trânta la cucoș se desfășura chiar aici.“ spune Mihai.
Părinții gemenilor Petic susțin că fiii lor au avut o copilărie obișnuită pentru niște puștani de la țară.
“Noi nu am avut niciodată probleme cu ei, ca în alte familii sportive. Nu am auzit niciodată să ne facă probleme. Să iasă prin oraș, să se bată. De mici au alergat în vale la sălcii. De aici s-au pornit. Aveam vacă. Ei o mulgeau: unul de o parte și altul de altă parte.“ spune Valentin Petic, tatăl băieților.
Fiind gemeni și luptând mai mereu în aceiași categorie de greutate, adversarii fraților Petic se asigurau dacă luptă cu cine trebuie atunci când urcau pe saltea.
“Cred că cel mai des, înainte de concurs, eram întrebați: dar tu cine ești, dar eu sigur lupt cu tine? Chiar și acum există astfel de întrebări.“ spune Valentin.
Iar prin muncă asiduă și cele mai mari ambiții, gemenii au făcut ca medaliile să înceapă a curge-gârlă în familia Petic. Ei se laudă cu o adevărată vitrină demnă de un club sportiv, acasă, la Milești.
Recent, Valentin care este născut cu doar 10 minute înaintea lui Mihai, a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris în cadrul turneului de calificare de la Istanbul, care a fost și ultima lui șansă de a gusta pentru prima data din gloria olimpică. Valentin susține că a știut mereu că va obține calificarea la o ediție a Jocurilor Olimpice.
“Eu îmi spuneam mie! Din aceste sălcii, din această natură. Eu să fiu primul care să ajung la Jocurile Olimpice. Era visul meu, asta mă motiva.“ afirmă Valentin.
“După ce fratele și-a realizat visul, parcă am prins și eu la mai multă încredere și deja sunt flămând și eu după această cotă olimpică. Este clar - exemplul în față - că este posibil.“ adaugă Mihai.
Iar acum optimismul atinge cote maxime în familia Petic. Atât Valentin, fratele lui geamăn, Mihai, și părinții, cât și cel care i-a dus pe calea luptelor greco-romane sunt încrezători că doar cerul este limita și că Valentin Petic nu doar că a deschis ușa spre Olimp, ci că este gata să o și scoată din balamale.
“Mult depinde de tragerea la sorți. Dar cum e el pregătit și cum merge pregătirea, eu cred că noi trebuie să aducem acasă ceva bun.“ declară Gheorghe Chițanu.
“El este un băiat cu energie puternică și vrea medalie! Și noi așteptăm și credem în el.“ spune tatăl.
“Sunt încrezut că are șansă să ia o medalie olimpică. Are toate calitățile. Și ambiție, și caracter, și psihologic e pregătit. Cel mai probabil, va lua o medalie olimpică. Sunt convins.“ afirmă Mihai.
“Trebuie să visăm! Să nu ne fie frică să visăm. De ce să nu visez? De ce să nu îmi doresc ceea ce e mai frumos? Ceea ce e mai sus? Și tot timpul în conștient, mi-am spus că pot. Și uitați-vă că de la Olimpiada asta mica am ajuns la cea mare.“ spune Valentin.
