Social

Tragedie pe râul Prut: Un indian s-a înecat după ce a încercat să ajungă ilegal în România

Un cetățean indian s-a înecat în râul Prut după ce a încercat să treacă ilegal frontiera moldo-română. Tragedia a avut loc pe 13 mai, în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic.

Potrivit Poliției de Frontieră, un străin a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererîta-Cotu Miculinți. Este vorba de un cetățean al Indiei, în vârstă de 44 de ani.

În urma discuțiilor cu oamenii legii, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său a intrat primul în apele râului Prut și s-a înecat. Speriat de această situație, străinul s-a retras înapoi în Republica Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră.

Fiind inițiate verificări suplimentare, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și cadavrul bărbatului dispărut.

La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112.

Investigațiile privind acest incident sunt în curs de desfășurare.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult