Justiție

Un candidat la funcția de procuror general, exclus din cursă prin decizia CSP

Unul dintre cei patru candidați la funcția de procuror general a fost exclus din cursă, prin decizia Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din 24 mai. Este vorba despre fostul lector universitar, Grigore Vornicescu. Potrivit CSP, dosarul acestuia ar fi fost incomplet. Alți trei candidați rămași în cursă vor susține proba „interviu” pe data de 30 mai, a anunțat membra CSP, Mariana Cherpec. Este vorba de procurorul general interimar, Ion Munteanu, adjunctul șefei Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi, și procurorul Alexandru Cernei.

În urma examinării eligibilității candidaților înscriși la concurs, s-a constatat că candidații Ion Munteanu, Octavian Iachimovschi și Alexandru Cernei întrunesc toate condițiile prevăzute de lege pentru a participa în continuare la concurs. În ceea ce îl privește pe candidatul Grigore Vornicescu, în urma verificării tuturor documentelor, s-a constatat că nu întrunește una din condițiile prevăzute de lege și anume – anterior nu a deținut cel puțin 5 ani funcția de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală. Mai mult ca atât, s-a constatat că în termenul limită stabilit nu a prezentat tot setul de acte necesare pentru a participa la concurs”, a declarat membra CSP Mariana Cherpec.

Amintim că, pe 15 aprilie, Consiliul Superior al Procurorilor a inițiat un nou concurs pentru alegerea procurorului general, după ce precedentul a eșuat în urma scandalului de depunctare a unui candidat. De această dată, CSP a elaborat un nou regulament, pe care l-a consultat și cu experții Comisiei Europene, pentru a nu admite blocajele anterioare.

În ajun, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că numirea procurorului general este una dintre cerințele înaintate de Uniunea Europeană în contextul în care la sfârșitul lunii iunie ar putea începe negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ministra a precizat că viitorul șef al Procuraturii Generale ar trebui să fie ales „cât mai curând”.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult