Politic

Deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE, un obiectiv comun al autorităților de la Chișinău și București

Demararea cât mai rapidă a negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE este un obiectiv comun al României și Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost făcută de ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, în cadrul conferinței cu omologul său de la Chișinău, Mihai Popșoi. Odobescu a subliniat că România sprijină autoritățile de la Chișinău în procesul de screening și în pregătirea cadrului de negociere, aspecte esențiale pentru inițierea și desfășurarea cu succes a procesului de negociere.

„Avem un program de transfer de expertiză în derulare bazat pe experiența României în procesul de Integrare Europeană, desfășurăm consultări constante pe calendarul de aderare, pe etapele tehnice de parcurs și pe identificarea celor mai bune modalități de realizare a reformelor. Toate acestea sunt subsumate obiectivului general de avansare rapidă, predictibilă și solidă a parcursului european al Republicii Moldova. Toate demersurile noastre vin din propria experiență și din convingerea că armonizarea legislației Republicii Moldova, alinierea la standardele și asumarea valorilor democratice reprezintă garanții pentru o cale europeană durabilă și ireversibilă”, a declarat Odobescu.

De asemenea, ministra de Externe de la București și-a reafirmat angajamentul de a susține în toate formatele de lucru de la Bruxelles integrarea europeană a Republicii Moldova. Totodată, aceasta s-a referit la Parteneriatul în domeniul securității și apărării dintre Republica Moldova și UE, semnat la Bruxelles, menționând că va consolida stabilitatea și securitatea pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

„Acest acord va da fiecăruia perspectivă reală de a se conecta la proiectul european și de a fi parte a unei comunități prospere și democratice, de aceea este important să valorificăm împreună orice oportunitate oferită de deschiderea negocierilor de aderare și împreună cu toți cetățenii Republicii Moldova să conștientizăm semnificația acestui moment pentru securizarea viitorului european al Chișinăului”, a mai spus oficiala de la București.

Luminița Odobescu a transmis mulțumiri autorităților de la Chișinău pentru sprijinul necondiționat acordat în organizarea a 52 de secții de vot pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Odobescu a subliniat importanța acestor alegeri pentru consolidarea democrației și pentru promovarea valorilor europene în Republica Moldova.

La rândul său, ministrul de Externe de la Chișinău, Mihai Popșoi, a menționat că colaborarea dintre Republica Moldova și România este „pe cât de dinamică pe atât de eficientă”. Oficialul a mai spus că România este principalul „aliat” care promovează Republica Moldova și aderarea la Uniunea Europeană.

„România este principalul aliat și avocat al Republicii Moldova când vine vorba de procesul de integrare europeană, atât la Bruxelles, cât și în toate capitalele țărilor membre. România mereu este printre primii care promovează Republica Moldova și acest lucru ne onorează. Avem o colaborare foarte strânsă în domeniul Economic. România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, ne dorim să consolidăm în continuare această colaborare”, a declarat Mihai Popșoi.

Menționăm că ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a participat la cea de-a 8-a ediție a „Black Sea and Balkans Security Forum”, care s-a desfășurat la București, conferință internațională de securitate, dedicată problemelor de apărare, securitate și relații internaționale în regiunea extinsă a Mării Negre și a Balcanilor.

Totodată, amintim că Guvernul de la București a aprobat joi, 23 mai, un nou pachet de sprijin pentru țara noastră.

Statul român va reconstrui căminul Universității „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul. Guvernul de la București a aprobat o finanțare nerambursabilă de peste două milioane de euro. Banii vor fi transferați în trei etape până la sfârșitul anului, în funcție de mersul lucrărilor. În același timp, premierul Marcel Ciolacu a anunțat prelungirea acordului de asistență în domeniul energetic, semnat acum doi ani. Alte două milioane și jumătate de euro au fost alocate pentru structurile de securitate de la Chișinău.

Citește mai mult