Social

ACTUALIZARE // Autoritatea Aeronautică Civilă dezminte zvonurile conform cărora o aeronavă de mici dimensiuni s-ar fi prăbușit în raionul Ialoveni

ACTUALIZARE: Autoritatea Aeronautică Civilă dezminte zvonurile conform cărora o aeronavă de mici dimensiuni ar fi luat foc și s-ar fi prăbușit, în această după-amiază, în raionul Ialoveni.

„Instituțiile specializate au reacționat prompt, însă până în acest moment, informația nu a fost confirmată. Toate aeronavele care au depus plan de zbor pentru astăzi, 25 mai, au decolat și aterizat fără a raporta alarme sau incidente. De asemenea, radarele nu au identificat niciun obiect sau aeronavă de mici dimensiuni care să fi intrat în spațiul aerian controlat”, anunță Autoritatea într-un comunicat oficial.

Inspectoratul General de Poliție confirmă, de asemenea, că în urma apelurilor telefonice primite de la martori, echipajele s-au deplasat imediat la fața locului pentru a investiga circumstanțele. „Din fericire, nu s-a găsit nicio dovadă a vreunui incident aviatic”, precizează IGP.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un aparat de zbor de mici dimensiuni ar fi luat foc în aer și s-ar fi prăbușit în raza raionului Ialoveni. Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că inspectează zona, însă până în momentul de față nu a identificat nici aparatul de zbor, nici fragmente ale acestuia. Oamenii legii fac apel la cetățenii care au fost martori ai incidentului sau dețin informații relevante să apeleze imediat serviciul 112.

„Acum o oră, Poliția a fost sesizată de pasagerul unui microbuz precum că, în timpul deplasării, ar fi observat la distanță un aparat de zbor de mici dimensiuni în flăcări în timp ce cade în raza raionului Ialoveni. Toate subdiviziunile specializate au intervenit imediat. Până la această oră nu a fost identificat nici un aparat de zbor sau fragmente”, anunță IGP.

Inspectoratul anunță că, în același timp, polițiștii au luat legătura cu reprezentații companiilor care organizează zboruri locale, deocamdată nefiind comunicată nici o informație în acest sens.

„Rugăm cetățenii care au fost martori sau dețin anumite informații despre locație să ne sesizeze imediat la 112”, este apelul oamenilor legii.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult