Buletine de identitate gratuite pentru adolescenți
Agenția Servicii Publice îndeamnă adolescenții să se prezinte la centrele multifuncționale pentru perfectarea buletinelor de identitate, care sunt obligatorii începând cu vârsta de 16 ani. Actul se eliberează gratuit, în termen de 20 de zile lucrătoare.
În același timp, ASP îndeamnă absolvenții cursului gimnazial, precum și administrațiile direcțiilor de învățământ ale instituțiilor de învățământ general să întreprindă acțiuni în vederea obținerii de către discipoli a primului buletin de identitate.
În 2023, Agenția Servicii Publice a eliberat gratuit peste 22 300 de buletine de identitate copiilor care au împlinit vârsta de 16 ani.
Datele statistice ale ASP mai arată că până la 17 mai 2024, circa 100 939 de copii au împlinit vârsta de 16 ani sau vor împlini vârsta de 16-17 ani până la data de 30 iunie 2024. Dintre aceștia, 58 492 de copii dețin deja buletin de identitate, 4 527 dețin buletin de identitate nevalabil sau care expiră până la data de 30 iunie și alți 37 920 de copii care nu au obținut buletin de identitate.