Social

Traversarea frontierei de către cetățeni străini: „Procentul de refuzuri este un indice acceptabil”

De la începutul anului 2024 până în prezent, circa 1000 de persoane din afara țării noastre li s-a interzis intrarea pe teritoriul Republicii Moldova. Șeful adjunct al Direcției control la trecerea frontierei, Victor Apostu, a declarat în cadrul emisiunii „Bună Dimineața” că procentul de refuzuri este un indice acceptabil, iar toate statele au această marjă procentuală de refuzuri.

Potrivit reprezentantului Poliției de Frontieră, motivul pentru care se refuză intrarea persoanelor venite din afara țării este nerespectarea condițiilor generale stabilite de cadrul normativ.

Aici vorbim de prezentarea unui document de călătorie acceptat de Republica Moldova sau să prezinte un permis de ședere pentru persoanele cu regim de viză cu statul respectiv. Și deja pentru scopul călătoriei, să aibă documente confirmative, mijloace de întreținere financiare pentru perioada de ședere în Republica Moldova și întoarcere în statul de origine și să nu fie semnalate alerte în sistemele informaționale”, a precizat șeful Direcției control la trecerea frontierei.

Decizia prin care se interzice intrarea persoanelor străine se formalizează printr-o hotărâre aprobată de Inspectoratul general, care este publicată și în Monitorul Oficial. Decizia este argumentată și înmânată străinului de către polițistul de frontieră și acesta este în drept să conteste direct în instanța de judecată, fără o procedură prealabilă”, a mai spus Victor Apostu.

Totodată, responsabilul în domeniu a reiterat că în situația în care persoanelor străine le sunt stabilite unele limite de statul vecin, țara noastră este responsabilă să-i primească.

Suntem obligați dacă statul vecin a refuzat intrarea, să-l primim. Dacă persoana deja nu se mai află în albia legală de ședere în Republica Moldova, avem colegii de la Inspectoratul General pentru Migrație care ne ajută să îndepărtăm străinul de pe teritoriul țării noastre”.

Conform informațiilor Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 27 978 de traversări ale cetățenilor străini.

Ana Stegarescu

Ana Stegarescu

Autor

Citește mai mult